Valentin Costea, omul de afaceri arădean atacat violent de un angajat drogat, a murit, miercuri, la la Timișoara. El era în coma de două săptămâni, iar luni intrase în moarte cerebrală.
Costea este nepotul de soră al episcopului Lucian Mic de la Caransebeș. Pe 6 martie el a fost găsit inconștient, într-o baltă de sânge, încuiat în atelier, iar cheia de la ușa atelierului era într-unul dintre sertarele biroului din interior. Fusese lovit în cap cu o rangă de fier, cu o zi înainte. Agresorul, un angajat al său.
Agresorul arădeanului Valentin Costea este consumator de droguri și a spus în fața anchetatorilor că a vrut să fure bani de la acesta, ca să își achite din datorii.
Dan Dorel Hodiș are 24 de ani și s-a declarat consumator ocazional de droguri. „Am avut multe datorii, copii pe cap. I-am cerut bani de mai multe ori, dar mi-a fost ruşine să-i mai cer tot timpul“, a spus Dan Dorel Hodiș.
Potrovit procurorilor, Hodiș i-a aplicat lui Costea, joi, 5 martie, în jurul orei 19.40, multiple lovituri cu corpuri contondente, provocând rănirea gravă a acestuia.
Găsit a doua zi, Costea a fost transportat la spital în comă de gradul III/IV din cauza leziunilor la creier şi fracturilor cerebrale, astfel că a fost trimis de urgenţă la Spitalul Județean din Timişoara, pentru a fi operat.