Mai mulți câini au fost împușcați în curtea unui om de față cu un polițist local. Incidentul șocant a avut loc într-o gospodărie din județul Prahova.
Un vânător a intrat în curtea unui localnic din localitatea Chiojdeanca, din Prahova, și a împușcat mai mulți câini. Potrivit unor martori, în momentul incidentului, în apropiere se aflau mai multe persoane, iar pe stradă, chiar în fața gospodăriei, erau și doi copii.
Cazul a fost relatat de un martor care a trimis imaginile șocante către ziarulincomod.ro, în care se vede cum tânărul vânător târește un câine moribund, iar lângă el se află un polițist local.
Motivul gestului barbar: câinii ținuți dezlegați au atacat o căprioară, în zonă.
Câinii au fost împușcați de un tânăr vânător care ar fi înregistrat la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Muflonul. Înarmat cu o pușcă de vânătoare, acesta a pătruns într-o curte și a împușcat animalele.
Persoana care a trimis imaginile a preferat ca acestea să fie publicate fără sunet, de teama unor repercusiuni.
Contactat de jurnaliștii de la Incomod, primarul comunei Chiojdeanca, Gheorghe Baba-Iana a fost destul de iritat.
Cunoștea incidentul legat de atacul asupra unei căprioare, dar susțin că nu a trimis el vânătorul și Poliția Locală.
„Știu că a fost o căprioară atacată de câini. Am și văzut-o, dar m-am urcat în mașină și am plecat. Vânătorul e de la o asociație care aparține de Muflonul și care are contract cu noi. Nu i-am pus eu. De ce mă sunați? Să scrieți că i-am pus eu?!”, a fost răspunsul primarului.
Oamenii spun, însă, că edilul este cel care a trimis vânătorul și Poliția Locală la fața locului.
Întrebat de acest aspect, Gheorghe Baba-Iana a răspuns:
„Nu i-am trimis eu, nu mă interesează!”.
Reporterul l-a întrebat și ce căuta Poliția Locală în curtea omului.
„Nu știu, domne! A sunat cineva la Primărie și a spus că niște câini au atacat o căprioară. Poliția Locală s-a deplasat acolo să verifice”, a venit răspunsul primarului.