Marţi seară, la Cristian, judeţul Braşov, s-au auzit mai multe focuri de armă, la liziera pădurii. Şeful de canton Naghy Eckhard a surprins, în timpul unei patrulări, o haită de câini care au atacat şi devorau un mistreţ. Conform legii, vânătorul a deschis foc asupra câinilor, dar nu a reuşit decât să-i sperie.
Pagubele făcute de câini sunt considerabile, spun vânătorii, care au mai găsit zilele trecute urmele a două căprioare devorate de haitele de maidanezi. “Alaltăseară, făceam patrulare prin pădure când am auzit nişte câini lătrând. M-am îndreptat spre acel loc şi am găsit o haită de câini care mâncau dintr-un mistreţ. Am tras un foc de armă şi au fugit toţi câinii. Am tras, au fugit, iar ulterior am scos mistreţul afară din pădure”, a declarat Nagy Eckhard.
Conform legii privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, „pisicile şi câinii sălbăticiţi sau hoinari se pot împuşca fără autorizaţie de vânătoare de către personalul cu atribuţii de pază şi ocrotire a vânatului de pe fondul de vânătoare respectiv, ori de personalul tehnic de specialitate împuternicit al gestionarului fondurilor de vânătoare, în baza atribuţiilor de serviciu”.
Din observaţiile pădurarilor, la Cristian ar exista cel puţin o haită de câini sălbăticiţi, care fac ravagii în pădure.Zilele trecute, urmele a două căprioare devorate de haitele de maidanezi au fost găsite de inginerii silvici. „Cu alte două seri înainte am găsit două capre mâncate, tot în zona Cristian. Aceştia distrug vânatul. Omoară mistreţi, căprioare. Este o problemă foarte mare. Câinii sălbăticiţi sunt periculoşi şi pentru om. Atacând mistreţi şi vulpi, maidanezii care se cred lupi se pot îmbolnăvi de trichineloză sau de rabie. Aceste boli pot fi transmise omului prin muşcătură. În acest moment nu există soluţii pentru reducerea numărului de maidanezi sălbăticiţi, întrucât ziua se ascund în pădure şi se feresc de apropierea omului.”, a mai spus şeful de canton.
sursa: