Cea de-a doua etapă a Planului de măsuri pentru reducerea deficitului de personal, aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă a fost demarată începând cu data de 1 aprilie a.c. Prima etapă a constat în trecerea a 1.000 de subofițeri/agenți în corpul ofițerilor, procentul de promovare fiind 87%. În perioada următoare, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor iniția procedurile de concurs pentru încadrarea a 2.980 de agenți/subofițeri.
Ministerul Afacerilor Interne a transmis numărul de posturi şi instituţiile la care se vor organiza concursurile de angajare.
La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, unde se înregistrează și cel mai mare deficit de personal, se vor scoate la concurs 1.900 de posturi pentru reîncadrarea foștilor polițiști ieșiți din sistem din motive neimputabile lor, precum și din sursă externă. Toate posturile vacante sunt pentru agenți de ordine publică pentru secțiile de poliție din mediul rural și din Municipiul București.
Totodată, la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră vor fi demarate proceduri pentru reîncadrarea a 350 de subofițeri, iar la Inspectoratul General pentru Imigrări vor fi organizate concursuri pentru 20 de posturi cu încadrare din sursă externă și pentru 10 posturi cu reîncadrare a foștilor polițiști. În ambele structuri posturile sunt de agenți de poliție în unități operative.
Pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române vor fi începute procedurile de concurs pentru rechemarea în activitate a 250 de subofițeri, iar pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru 450 de subofițeri, toate posturile fiind în structurile operative ale celor două inspectorate.
Concursurile vor fi organizate în condiţii de maximă transparenţă, obiectivitate şi corectitudine, comisiile de concurs fiind constituite la nivelul inspectoratelor generale, transmite MAI. Vor fi elaborate tematici şi bibliografii unice pentru funcţii similare, iar subiectele vor fi transmise simultan prin reţele criptate. De asemenea, va fi asigurată monitorizarea şi supravegherea video a concursurilor, corectarea lucrărilor de concurs realizându-se pe loc, în faţa candidaţilor.
Publicarea anunţurilor de recrutare se va face individual de către fiecare dintre structurile nominalizate mai sus, conform prevederilor legale, pe paginile web oficiale (www.politiaromana.ro, www.politiadefrontiera.ro, www.igi.mai.gov.ro, www.jandarmeriaromana.ro, www.igsu.ro ).
Informaţii suplimentare privind modalităţile de înscriere şi de participare la concurs, condiţiile de recrutare, probele de selecţie şi criteriile de departajare a candidaţilor, vor fi postate pe site-urile fiecărei instituții care organizează astfel de concursuri.