A ieșit din izolare și a infectat 6 persoane. Va răspunde penal pentru inconștiență

O tânără de 26 de ani, din județul Hunedoara, care nu a respectat regulile privind izolarea la domiciliu a infectat șase persoane cu coronavirus. Astfel, numărul cazurilor din România a ajuns la 59.

Încă șase persoane din județul Hunedoara au fost confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus, după ce au intrat în contract cu o tânără de 26 de ani. Acestea au intrat în contact cu femeia de 26 de ani care a încălcat regulile impuse de autorități și a ieșit din casă, deși se afla în izolare la domiciliu.

Înainte să fie confirmată pozitiv, femeia  a mers la mai multe spitale din Petroșani și Hunedoara și a luat contact cu trei paciente internate în unitățile respective, dar și cu trei cadre medicale, toate acestea fiind acum confirmate pozitiv la la coronavirus. „Cele şase persoane au intrat în contact cu femeia din Hunedoara, 26 de ani, care nu a respectat izolarea la domiciliu, întocmindu-i-se dosar penal sunt: o femeie de 58 ani, pacient, o femeie de 74 ani, pacient, o femeie de 52 ani, pacient, o femeie de 45 ani, autoizolată la domiciliu, cadru medical, o femeie de 53 ani, autoizolată la domiciliu, cadru medical şi o femeie de 45

Cazul femeii din Petroșani, care a ascuns că s-a întors din Italia, și a mers la medic unde a reclamat diverse afecțiuni medicale, produce o adevărată dramă în orașul din Valea Jiului.

De exemplu, în cursul zilei de joi, Secția de Neurochirurgie de la Spitalului din Petroșani, a fost închisă. Singurul medic neurochirurg din oraș a fost plasat în izolare la domiciliu, pentru 14 zile. La fel au pățit alte 42 de persoane, toate angajate la spitalul din Petroșani, care au intrat în contacta cu inconștienta care s-a întors din Italia. Acum toți așteaptă rezultatele testelor efectuate pentru a vedea dacă au fost sa nu infectați.

Femeia întoarsă din Italia a mers și la o clinică privată din Hunedoara, unde a efectuat o analiză de tip RMN. Această clinică privată funcționează în incinta spitalului de stat, astfel că întreaga secție de RMN a fost închisă pentru dezinfectare. În plus, toți angajații au intrat în autoizolare la domiciliu, și așteaptă rezultatele medicale.

Autoritățile sanitare au dispus dezinfectarea celor două spitale cu soluții folosite în asfel de cazuri.

Procurorii de la Petroșani au anunțat că au deschis un dosar penal pe numele femeii, pe care o acuză de zădărnirea combaterii bolilor, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.