A reuşit să fure un Ferrari dar, se pare, că este cel mai neghiob hoţ de maşini. Rocky Jimenez, în vârstă de 36 de ani, a furat celebra şi râvnita maşină, din oraşul San Rafael, statul California. Acesta a fost arestat în acelaşi oraş după ce forţele de ordine au primit mai multe mesaje despre comportamentul suspect al şoferului într-o staţie de alimentare.
Pentru că i s-a terminat carburantul, s-a apropiat de câteva persoane pentru a le cere bani pentru benzină. Unii oameni l-au ajutat, iar pentru că se grăbea, în timp ce alimenta, s-a observat că acesta a şi vărsat o cantitate mică de carburant peste maşină.
A sosit politţia la faţa locului iar în urma unui interogatoriu, Jimenez a spus că maşina îi aparţie şi ar fi luat-o recent dintr-un service, acolo unde a stat doi ani. În cadrul percheziţiei corporale s-au găsit chei de la două maşini Ferrari, însă nu avea niciun document asupra acestora.
Evident, poliţiştii nu l-au crezut pe cuvânt şi au contactat dealerul local Ferrari pentru a afla informaţii, scrie autoblog.md. Într-un final angajaţii salonului auto au confirmat că li s-a furat un Ferrari 488 GTB de culoare roşie, în valoare de 245.000 de dolari.