Fiul profesorului universitar Liviu Gavrilescu a fost prins de polițiști, el fiind suspectul principal în cazul crimei.
Bărbatul, care are 37 de ani și ar suferi de o afecțiune psihică. El a fost dus la un spital de specialitate pentru o expertiză. Conform polițiștilor, miercuri noapte, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm l-au identificat, în județul Satu Mare, pe raza comunei Apa, un bărbat „care manifesta un comportament suspect și nu deținea acte de identitate asupra sa”.
Ei au constatat, în urma verificărilor că bărbatul este suspectat de comiterea unui omor, care a avut loc în 10 iulie, în Baia Mare. Prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului Tribunalului Maramureș, Bogdan Gabor, a precizat că tânărul era cunoscut cu afecțiuni psihice grave, respectiv era diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.
Acesta a mai spus că deocamdată nu a fost eliberat certificatul medico-legal, însă se pare că victima ar fi fost lovită cu un obiect contondent în cap, după care agresorul i-a tăiat gâtul.
Liviu Gavrilescu a fost profesor la Centrul Universitar Nord din Baia Mare și consilier al prefectului timp de mai mulți ani. Despre fiul lui se știe că este absolvent a două facultăți la Cluj-Napoca - Informatică și Științe Economice.