Principalul suspect în cazul jafului unei agenţii a Băncii Transilvania, petrecut zilele trecute la Timişoara, a fost reţinut, aseară, de poliţiştii timişoreni.
Acesta este suspectat că ar fi participat la mai multe jafuri bancare din ţară, care au avut loc în ultimele luni, dar şi că ar fi criminalul căutat de autorităţile irlandeze în urma unei crime petrecute anul acesta în Dublin, când a fost omorât un bărbat.
Unul dintre cei doi hoţi care a reuşit să fure din sediul Agenţiei Băncii Transilvania de pe strada Simion Bărniţiu din Timişoara, la finele lunii trecute, suma de 16.000 de eruro, a fost ridicat, vineri noaptea de poliţişti, din apartamentul în care acesta stătea. La percheziţia efectuată la domiciliul suspectului, oamenii legii au descoperit cagula şi ustensilele folosite în timpul spargerii, fierăstraie, un cleşte "gură de lup" etc. Mai mult decât atât, în locuinţă s-au găsit şi 2.000 de euro, un rest din "prada" furată din agenţie.
Potrivit anchetatorilor, suspectul, Constantin Nan, în vârstă de 25 de ani, este din Sibiu şi locuia fără forme legale la Timişoara. Tânărul era era dat în urmărire generală de Poliţia din Sibiu, fiind condamnat în lipsă pentru comiterea altui jaf la o bancă.
Acesta, se pare, a mai spart alte bănci şi în Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca. Anchetatorii spun că Nan este principalul suspect de comiterea spargerii din noaptea de 28 spre 29 octombrie 2010, de la sucursala Băncii Transilvania din Timişoara, unde hoţii au intrat spărgând o fereastră de la baie, după care au tăiat seiful cu flexul şi au dispărut cu totţi banii găsiţi, respectiv echivalentul în lei şi valută pentru 16.000 de euro.
Tânărul a fost audiat aseară, după care a fost dus, sub escortă, la Sibiu.