A fost lansat primul incubator de afaceri din România. Cum te ajută în dezvoltarea afacerii

Ilfov Business Hub este locul unde talentele inovative și ideile mari se pot transformă în afaceri mari care modelează viitorul comunităților. Misiunea sa este să îi sprijine pe antreprenorii pasionați de tehnologie șă își transforme start-up-urile în afaceri globale puternice.

Ilfov Business Hub, incubatorul de afaceri fondat de Consiliul Județean Ilfov, este un loc unde tinerii pot învăța să facă business, unde vor fi asistați de oameni de afaceri și mentori, vor primi consiliere și vor avea la dispoziție și un spațiu de birouri, în mijlocul Bucureștiului, în Centrul Vechi.

La lansare au fost prezenți Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, inițiatorul și finanțatorul acestui proiect, Rodica Lupu, CEO Loop Operations, compania de consultanță care va administra hub-ul, Prof. Univ. Dr. Magdalena Iordache Platis, prorector al Universității din București și Prof. univ. dr. ing. Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București.

Înscrierile în program se fac până în 30 noiembrie AICI

În Ilfov Business Hub pot intra tineri care au cel puțin 18 ani împliniți și care vor să dezvolte o afacere în județul Ilfov, indiferent de unde sunt.

Sunt disponibile 60 de locuri. Timp de șase luni, tinerii vor face cursuri de afaceri și vor fi ghidați de mentori în realizarea unui plan de business. În urma unui concurs, cele mai bune 16 proiecte vor fi selectate să primească, pentru trei ani, tot sprijinul necesar pentru înființarea și dezvoltarea unei firme. Fiecare din cele 16 firme va crea câte două locuri de muncă.

Existența unui mediu antreprenorial inovativ și dinamic este cheia dezvoltării economice și a prosperității comunității în care trăim. În virtutea acestei idei, la prezentarea Ilfov Business Hub au participat peste 200 de tineri antreprenori, studenți și oameni pregătiți să își transforme ideile în afaceri de succes, dintre care o parte s-au și înscris în programul de pre-incubare. Ei au făcut cunoștință cu viitorii mentori din cadrul programelor incubatorului, dar și cu povești de succes în domeniul antreprenoriatului axat pe tehnologie și inovație.

Incubatorul este un proiect inițiat de Consiliul Județean Ilfov din dorința de a contribui la dezvoltarea economică regională prin crearea unui mediu de afaceri atractiv pentru investitori și încurajarea IMM-urilor. Misiunea incubatorului este crearea unui mediu dinamic și sustenabil atât pentru întreprinderi experimentale, cât și pentru cele orientate spre comunitate. Incubatorul este doar unul dintr-o serie de programe orientate în aceeași direcție de dezvoltare economică din care mai fac parte și alte proiecte cunoscute, precum Măgurele Science Park.

„Scopul nostru principal este de a dezvolta mediul de afaceri în Ilfov, pentru că el este singurul care poate aduce resursele necesare pentru dezvoltarea județului, pe toate liniile sale. Pentru a motiva cât mai mulți tineri să intre în proiect, le dăm posibilitatea să se descopere, să afle cine poate fi un antreprenor, într-un mediu plăcut, inovativ, un mediu în care ești sprijinit să faci business.” – Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov

Activitatea incubatorului va fi gestionată de Loop Operations, o companie de consultanță cu vastă experiență în incubarea start-up-urilor și în dezvoltarea de proiecte finanțate din fonduri europene. Avantajul oferit de Loop Operations este reprezentat de un set coerent de instrumente de incubare deja testate, care oferă antreprenorului toate resursele necesare pentru dezvoltarea, finanțarea și scalarea afacerii sale.

„Incubatorul este destinat în special afacerilor cu un înalt grad de inovare, care au vocația de a fi relevante pentru proiectul strategic al acestei regiuni, Măgurele Science Park, construit în jurul institutelor de la Măgurele și a proiectelor de cercetare importante care s-au realizat acolo.” Rodica Lupu, CEO Loop Operations