Originea misterioasă a furtunilor uriaşe de pe Saturn a fost explicată de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie California din oraşul american Pasadena.
Pe Saturn, un an echivalează cu 30 de ani tereştri. Şi, în fiecare an saturnian, o furtună gigantică se declanşează pe această planetă, traversând sute de mii de kilometri, într-un interval de câteva luni. Fenomenul se produce periodic, iar originea lui a fost explicată, luni, de oamenii de ştiinţă americani prin densitatea apei prezente în atmosfera planetei Saturn.
Din 1876, şase furtuni uriaşe au fost observate pe Saturn, precizează un studiu publicat în revista britanică Nature Geoscience. Aceste furtuni reprezintă un spectacol astronomic impresionant, care poate fi observat şi de pe Terra, cu ajutorul unui telescop. De foarte mulţi ani, oamenii de ştiinţă au dezbătut intens originea şi frecvenţa acestora.
În studiul lor, Cheng Li şi Andrew Ingersoll, cercetători la Institutul de Tehnologie California din Pasadena, au oferit câteva explicaţii plauzibile. Ei au elaborat un mecanism de simulare computerizată a furtunilor de pe Saturn şi au comparat rezultatele obţinute cu datele transmise de sonda Cassini, aflată pe orbita acestei planete.
Atmosfera lui Saturn este compusă în principal din hidrogen, heliu şi molecule de apă. Frecvenţa de apariţie a furtunilor s-ar explica prin diferenţele de densitate dintre stratul atmosferic superior şi stratul inferior. În cea mai mare parte a timpului, stratul superior este mai puţin dens decât stratul inferior.
Aşa cum uleiul pluteşte în apă, stratul superior al atmosferei de pe Saturn împiedică aerul cald să urce, să se răcească şi să se condenseze - procesul de formare a furtunilor. Cele două straturi rămân astfel suprapuse vreme de mulţi ani.
Însă stratul superior se răceşte lent, difuzând căldură în spaţiu, până când devine mai dens decât stratul inferior. Echilibrul dintre cele două straturi se rupe în acest fel, aerul cald începe să se mişte, să urce spre altitudini mai mari şi să se condenseze: moleculele de apă cad apoi pe Saturn sub formă de precipitaţii, generând acele furtuni.
Răcirea planetei are nevoie de "mai multe decenii" pentru a se produce, întrucât atmosfera lui Saturn este "groasă", precizează Cheng Li. Fenomenul nu este specific planetei Saturn, deoarece Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, prezintă şi ea furtuni de anvergură, însă de o formă diferită, precizează acelaşi cercetător.