Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că există o speranţă pentru femeile care suferă de cancer la sân. Ei au făcut un medicament dintr-o legumă aparent banală.
Cercetătorii au oferit femeilor care au cancer la sân un medicament făcut din broccoli şi au încercat să determine dacă elementele componente ale acestei legume pot opri extinderea bolii. Studiile anterioare au indicat faptul că substanţele pe care le secretăm după consumul legumei broccoli ar putea stimula producerea unor enzime de protecţie în ţesutul mamar. Acum, oamenii de ştiinţă au reuşit să separe molecula sulforafan, pe care organismul o secretă atunci când consumăm broccoli şi au administrat-o pacientelor care au fost diagnosticate recent cu această maladie. Experţii cred că sulforafanul poate transforma corpul într-o "armă" împotriva cancerului la sân. "Sulforafanul este foarte important. El ajută la menţinerea unui echilibru sănătos al antioxidanţilor din organism. În concluzie, această substanţă este eliberată de organismul nostru atunci când mâncăm broccoli", a subliniat unul dintre participanţii la acest studiu.