Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va propune guvernului, la sfârşitul lunii octombrie, a doua rectificare bugetară din acest an, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în minister, la lucrările Comisiei de buget finanţe din Camera Deputaţilor.
Oficialul MFP a spus că următoarea analiză a execuţiei bugetului de către Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană va avea loc pe 25 octombrie şi că va fi necesară o nouă rectificare bugetară, informează Agerpres.
Gherghina: Veniturile vor fi realizate
Gherghina a adăugat că legea responsabilităţii fiscale permite o a doua rectificare bugetară. Conform estimărilor sale, veniturile bugetare programate pentru acest an vor fi realizate, însă cheltuielile vor trebui redistribuite între ministere, după ce unele instituţii ar putea să nu efectueze anumite cheltuieli prevăzute. Deficitul bugetar programat pentru acest an este de 6,8% din PIB. La finele primelor opt luni ale anului, deficitul se cifra la 20,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 4,09% din PIB. După primele şapte luni, deficitul a fost de 20 de miliarde de lei (3,9% din PIB), conform datelor MFP.