„A doua casă”: Guvernul a hotărât că românii pot cumpăra o a doua locuință prin programul guvernamental

Guvernul a emis ieri o hotărâre prin care cei care au achiziționat deja o locuință prin intermediul programului „Prima casă” își pot cumpăra o nouă locuință, de dimensiuni mai mari, printr-un nou credit din cadrul programului. Condiția este ca banii rezultați din vânzarea primei locuințe să se îndrepte exclusiv către achitarea primului credit contractat.

„Guvernul a modificat și completat normele de implementare a Programului Prima casă având în vedere, în principal, două aspecte: posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuință mai mică la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafață (posibilitate introdusă prin OUG nr. 2/2015), și reglementarea unor aspecte tehnice rezultate din practica derulării programului”, scrie în comunicatul emis ieri de Executiv.

Un blocaj putea apărea din cauza prevederii legii care împiedică înstrăinarea locuinței achiziționate prin program, în răstimp mai mic de cinci ani. Astfel noua hotărâre introduce o prevedere că finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, poate aprobă înstrăinarea primei locuințe achiziționate sau construite în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, înainte de perioada menționată, cu condiția lichidării creditului inițial.

Condiții pentru a cumpăra o nouă locuință

Potrivit Hotărârii, noua locuință achiziționată este ipotecată în favoarea statului și a creditorului, proporțional cu garanțiile oferite de cele instituții pentru respectivul credit. „Ipoteca este valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu sarcini pe toată durata garanţiei”, scrie în comunicat.

Până la contractarea noului credit, vechiul împrumut trebuie stins. „Utilizarea noului credit se va face exclusiv pentru achiziţionarea/construirea noii locuinţe în cadrul programului, cu condiţia lichidării creditului acordat inițial, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe.

O condiție pentru acordarea noului credit este ca valoarea noii locuinţe achiziționate/construite trebuie să fie mai mare decât valoarea primei locuinţe.

Totodată, vor fi acceptați în contractul de garantare și de credit soțul/soția titularului, în situațiile în care actul de căsătorie a intervenit ulterior achiziționării locuinței în cadrul programului.

O altă prevedere vizează înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul programului, după expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a acesteia, sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit, finanţatorul şi Ministerul Finanţelor Publice îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în favoarea finanțatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei.