Johannes Strassmann, considerat rege al pokerului, a fost dat dispărut în Slovenia.
Germanul Johannes Strassmann - care a ajuns milionar jucând poker - a dispărut misterios sâmbătă, în Slovenia. A fost văzut ultima oară la Ljubljana, iar poliția slovenă îl caută cu mijloace excepționale, relatează 20minutes.ch.
Au verificat deja
Au fost mobilizate elicoptere și vase care își concentrează căutările la Ljubljana și în împrejurimi, scrie vineri Bild.de. Prietenii săi au creat un grup pe Facebook, sperând să adune cât mai multe date despre germanul de 29 de ani. Potrivit poliției, când a fost văzut ultima oară, purta cămașă albă și pantaloni jeans. Forțele de ordine au verificat deja casele lui Strassmann din Austria și Germania.
Conform site-ului Pokernews, jucătorul de poker s-a dus în Slovenia să se întâlnească cu niște prieteni cu care urma să petreacă o vacanță în Croația. Unele surse nu exclud posibilitatea unei răpiri.
Johannes Stressmann a ajuns milionar jucând poker și antrenând alți jucători. A colaborat cu campionul mondial Pius Heinz, cei doi câștigând 8,7 milioane de dolari în 2011, în Statele Unite.