A cedat ispitei în starea de urgență. Președintele CJ Bihor, prins la pescuit ilegal

Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a fost amendat cu 5.000 de lei după ce a fost prins pescuind pe un lac de lângă Oradea. Pasztor a recunoscut că a greşit deoarece a încălcat reguli valabile pentru toţi și și-a cerut scuze.

„Azi după amiază, pentru o scurtă perioadă, am oprit la pescuit, la un lac situat lângă Oradea. Recunosc că am greșit, deoarece am încălcat reguli valabile pentru noi toți. Nu trebuia să cedez acestei ispite”, a postat, președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, pe Facebook.

„Poliția m-a sancționat justificat, la fața locului, cu o amendă de 5.000 de lei. Mâine dimineața, primul lucru pe care am să-l fac va fi plata acestei amenzi și voi transfera o sumă similară unei asociații caritabile”, continuă UDMR-istul, fără a explica în niciun fel sursa căinței sale și nici legătura dintre amendă și donația pe care simte nevoia să o facă, scrie bihoreanul.ro.

În schimb, șeful CJ Bihor încheie mesajul de o manieră radicală - „Regret sincer atitudinea mea nedemnă și îmi cer scuze tuturor!” -, fapt care a și stârnit compasiunea unor internauți, dispuși să aprecieze smerenia politicianului și să-l consoleze cu faptul că „a greși este omenește”.

Mesajul a fost preluat și de pagina oficială de Facebook a UDMR Bihor, cu mesajul că „Regula este valabilă pentru toată lumea!”. Altfel spus, cine greșește plătește, chiar și demnitarii și politicienii, iar cei onești, cum e Pasztor, își asumă greșelile...

O echipă a bihoreanul.ro a fost cea care l-a surprins, de fapt, pe Pasztor Sandor, joi după-amiază, încălcând flagrant legea participând la o acțiune de pescuit recreativ pe un lac din Cetariu, în care erau angrenate și mașini de instituții publice, și alți slujbași ai statului, potrivit jurnaliștilor.

(Foto-bihoreanul.ro)