Conform NASA, Soarele va înregistra în 2020 cea mai scăzută activitate din ultimele două secole. E vorba de o perioadă naturală de hibernare, dar care ar putea avea efecte și asupra planetei noastre. Unii experți se așteaptă ca temperaturile să scadă cu aproximativ un grad Celsius încă din acest an, iat pe termen lung să se înregistreze chiar și o penurie de alimente la scară mondială.
Valentina Zharkova, profesor la departamentul de matematică, fizică și inginerie a Universității Northumbria, susține că Soarele va traversa o perioadă mai lungă de inactivitate, asemănătoare minimelor solare care apar în mod natural la fiecare 11 ani, notează Elias Marat pe site-ul TheMindUnleashed.
Profesoara de la Universitatea Northumbria, care a publicat mai multe lucrări științifice pe această temă, susține că: „Soarele se apropie de o perioadă de hibernare. Se vor forma mai puține pete pe suprafața solară și , ca urmare, energia și radiațiile vor ajunge în mai mică măsură spre Pământ și celelalte planete”. Ca urmare, e posibil ca atât iernile, cât și verile să fie mai umede și mai reci decât până acum, iar perioadele de îngheț să fie mai lungi și mai dure (cum se întâmplă deja în Canada, unde s-au înregistrat temperaturi de -50 de grade Celsius). Acesta e doar începutul „Grand Solar Minimum”, avertizează Valentina Zharkova, care spune că această etapă ar putea dura nu mai puțin de 33 de ani.
Ultima mini-glaciuțiune pe care a cunoscut-o Pământul a durat între 1645 și 1715 și este cunoscută specialiștilor sub numele „Minimum Maunder” „Nu putem decât să sperăm că mini-glaciațiune (care ne așteaptă n.r.) nu va fi la fel de severă ca „Minimum Maunder”, a declarat Zharkova, care se așteaptă ca scăderea temperaturilor să afecteze recoltele din zonele temperate, pentru că legumele și fructele nu vor avea suficient timp să se coacă.
Sunt, însă, și experți care resping teoriile Valentinei Zharkova și susțin că perioada "Maunder Minimum" nu a fost declanșată de scăderea activității solare, ci de alți factori, precum norii gigantici de cenușă provocați de erupțiile vulcanice. De altfel, argumentează ei, "Maunder Minimum" a început înainte de perioada de hibernare solară.
De asemenea, experții care susțin că schimbările climatice sunt principala amenințare pentru viața de pe Pământ, sunt de părere că procesul de încălzirea va continua, indiferent de minimele solare. De exemplu, profesorul Matthew Owens, un om de știință de la Universitatea Reading, a declarat pentru The Sun că :„Reducerea energiei solare este compensată în mare măsură de efectele provocate de activitatea umană, cum ar fi eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă ... Astfel, nu va exista, probabil, niciun efect detectabil asupra climei globale".