Oferta incredibilă făcută de Boeing. La cât se ridică despăgubirile pentru victimele tragediilor 737 Max
- Nicu Bădescu
- 4 iulie 2019, 15:15
Două tragedii aeriene au lăsat în urmă 346 de oameni fără suflare, iar acum Boeing vrea să acopere sângele vărsat cu o donație consistentă. Compania americană, prin intermediul președintelui ei, a oferit 100 de milioane de dolari familiilor victimelor ce și-au pierdut viața în tragediile aviatice provocate de defecțiunea sistemului electronic al modelului 737 Max.
Prăbușirile celor două avioane produse de Boeing au scandalizat opinia publică, după ce analizele experților au relevat o defecțiune de care compania americană s-a făcut responsabilă. Zborurile Lion Air 610 și Ethiopian Airlines 302 s-au probăușit în ultimele luni, lăsând în urma lor 346 de victime. Din acest motiv, modelul 737 Max a fost lăsat la sol ceea ce aduce mari prejudicii financiare producătorului de aeronave.
Conducerea Boeing a decis că e momentul să facă un pas în față pentru a-și repara imaginea iar în acest sens a decis să facă o donație „inițială” de 100 de milioane de dolari famiililor celor ce și-au pierdut viața în tragediile aviatice.
„Noi, cei de la Boeing, regretăm enorm pierderile tragice din cele două accidente, iar aceste vieți pierdute vor cântări greu în sufletele și mințile noastre pentru anii care vin. Familiilor și apropiaților celor de la bordul avioanelor le transmitem regretele noastre și sperăm ca acest prim pas pe care îl facem să le aducă puțină alinare”, a declarat Dennis Muilenburg, președintele Boeing.
Tot el a continuat și susține că entitatea pe care o conduce face toate eforturile ca astfel de evenimente să nu se mai repete. „Știm că fiecare persoană care pășește într-unul din avioanele noastre își pune toată încrederea în noi. Suntem concentrați pe recâștigarea acestei încrederi din partea clienților noștri și a călătorilor în următoarele luni”, a completat președintele Boeing.
Conform datelor oferite, suma de 100 de milioane de dolari va fi folosită să sprijine educația, greutățile și cheltuielile de viață ale familiilor victimelor, dar și pentru a dezvolta comunitățile în care aceștia trăiesc.