Nebunie la Loterie. Premiu de 3 miliarde de euro. La cine au ajuns banii

Nebunie la Loterie. Premiu de 3 miliarde de euro. La cine au ajuns baniiSursă foto: arhiva Evz

Jucătorii cu bilete câştigătoare la marea extragere a loteriei de Crăciun, care a avut loc în Spania, au sărbătorit duminică cu vin spumant, urale şi îmbrăţişări. Evenimentul are loc în cadrul unei tradiţii vechi de 200 de ani și marchează începutul sezonului festiv.

Biletele la loterie câștigătoare, de la Logroño

Premiul total al loteriei naţionale de stat are valoare de 2,71 miliarde de euro în acest an, suma fiind puțin mai mare comparativ cu cea de anul trecut (2,59 miliarde de euro). 

Pemiul cel mare, cunoscut sub numele de El Gordo sau Grăsanul, a fost câștigat de deţinătorii de bilete din oraşul nordic Logroño, capitala regiunii La Rioja.

Extargerea a fost difuzată la nivel național și a avut loc la Teatrul Regal din Madrid. Din două globuri rotative, numerele câştigătoare au fost alese de tinerii elevi de la şcoala San Ildefonso. 

Loterie Spania

Loterie Spania. Sursa foto: Isabel Infantes/Reuters

Membrii publicului au stat la coadă ore întregi pentru a intra, purtând pălării de Moş Crăciun, costume regionale şi talismane norocoase personale.

„Mi-ar plăcea ca loteria să meargă la Valencia. Sincer, cred că ar trebui să meargă în zonele afectate”, a declarat Vicent Jacinto, în vârstă de 25 de ani, care era îmbrăcat într-un costum tradițional valencian și se referea la inundațiile mortale care au lovit regiunea în octombrie. „Ne-ar plăcea foarte mult”.

Mania pentru loterie în Spania

În săptămânile premergătoare extragerii de Crăciun, mania loteriei loveşte Spania. Rudele, colegii de muncă, grupurile de prieteni şi membrii cluburilor cumpără constant bilete sau fracţiuni din acestea împreună, preferând adesea anumiţi vânzători sau numere „norocoase”.

Unul dintre cele mai ieftine bilete costă 20 de euro, iar acesta oferă posibilitatea de a câştiga un premiu în bani de până la 400 000 de euro înainte de impozitare.

Peste jumătate din premiu s-a întors la Madrid

Chiar dacă biletul a fost cumpărat în Logroño, mai mult de jumătate din premiu s-a întors la Madrid, deoarece biletele câștigătoare au fost deţinute de un club de baschet din cartierul muncitoresc San Blas-Canillejas

„M-am trezit târziu astăzi şi mama mea a intrat în camera mea cu biletele în mână ţipând ca nebuna”, a declarat Diego Gala, 28 de ani, preparatorul fizic al clubului.

Loterie Spania

Loterie Spania

Tradiția loteriei

Tradiţia loteriei datează din 1812, când Spania se afla sub ocupaţie franceză. Extragerea a fost înfiinţată pentru a strânge fonduri în vederea luptei pentru independenţă.

În prezent, încasările după costurile de funcţionare şi plăţi merg către cauze sociale, relatează The Guardian.com

Ne puteți urmări și pe Google News