Sancţiuni aspre pentru românii care încalcă această regulă de construcție. Se poate ajunge la demolare
- Mădălina Sfrijan
- 15 decembrie 2024, 17:45
Cei care au locuințe în apropierea autostrăzilor trebuie să țină cont de o serie de reguli stricte. Astfel, proprietarii care și-au ridicat o locuință fără autorizație sau nu au respectat planul de construcție riscă să fie amendați. Mai mult, în astfel de cazuri se poate ajunge inclusiv la demolare.
Ce trebuie să știe românii care au o locuință situată în apropierea unei autostrăzi
Potrivit Legii 50/1991, construcțiile ilegale din apropierea autostrăzilor pot pune în pericol siguranța conducătorilor auto. De altfel, acestea le pot afecta vizibilitatea, existând astfel un risc major de producere a accidentelor.
Prin urmare, autoritățile pot aplica măsuri drastice în astfel de cazuri. Mai mult, proprietarii care nu țin cont de lege se pot confrunta și cu probleme privind intabularea.
Piedică în a obține un împrumut bancar
În anumite situații, cei vizați se vor confrunta cu dificultăți în a obține un împrumut de a o unitate bancară.
În baza Legii 50/1991, proprietarii care încalcă regula pot primi o amendă de 100.000 de lei.MTotodată, cei care au în plan să își construiască o casă în apropierea unei autostrăzi trebuie să respecte o distanță minimă față de aceasta.
Cei care au o proprietate care nu respectă aceste norme pot aduce construcția în legalitate, însă procedura este una amplă. Aceștia vor avea nevoie de expertize tehnice, care se vor realiza în raport cu reglementările urbanistice.
Ce lucrări poți face fără autorizație
Conform articolului 11 din Legea 50/1991, proprietarii pot face anumite lucrări minore de reparații, care nu necesită autorizație. Prin urmare, acestea pot fi realizate în măsura în care nu vor afecta aspectul arhitectural al clădirii, arată Capital.
Regulile sunt la strictă și cazul ridicării unor ziduri de împrejmuire sau garduri. Acestea pot fi construite în raport cu reglementările locale, dar să nu reprezinte un pericol pentru siguranța publică.
Alte construcții pentru care nu vei avea nevoie de autorizație:
- Construcții agricole simplificate:Anumite tipuri de adăposturi pentru activități agricole, fără destinație de locuință, care respectă normele de mediu și de siguranță.
- Anexe gospodărești de dimensiuni reduse: Magazin pentru unelte sau adăposturi pentru animale, conform limitelor impuse de legislație.
- Instalații temporare pentru evenimente: Structuri temporare pentru evenimente publice, respectând normele de siguranță.