Domeniul „Poarta Raiului”, un loc de poveste pentru iubitorii de schi

Domeniul „Poarta Raiului”, un loc de poveste pentru iubitorii de schiPârtie „Poarta Raiului! / sursa foto: dreamstime.com

Domeniul Schiabil „Poarta Raiului” din Muntii Șureanu se va deschide de vineri, 29 noiembrie. Stratul de zăpadă este suficient pentru schi sau snowboarding, iar în weekend sunt anunțate alte ninsori.

Domeniul „Poarta Raiului”, 14 kilometri de pârtie

Domeniul, inaugurat în anul 2009, are 11 pârtii, de diferite niveluri de dificultate, pe o distanță totală de 14 kilometri, fiind amplasat la o altitudine mare, între vârful Șureanu, de 2.059 metri altitudine și vârful Pătru, de 2130 metri altitudine. Acesta include vârful Așel, de 2.009 metri altitudine și vârful Curmătura, de 1809 metri altitudine.

Frumusețea domeniului schiabil Șureanu este dată în primul rând de zona nepopulată care diferă de stațiunile de schi din țară. Construcțiile tipice stațiunilor turistice, care folosesc fiecare metru pătrat, lipsesc cu desăvîrșire.

Vârful Șureanu

Vârful Șureanu / sursa foto: dreamstime.com

Drumul este bun. Este asfalt până în zona lacului Oașa, iar de acolo până la domeniul „Poarta Raiului” este acoperit cu zapadă, în sezonul schiabil, astfel încât este recomandat ca autovehiculele să fie dotate cu lanțuri și cauciucuri de iarnă.

Drumul până la domeniul schiabil Șureanu traversează Luncile Prigoanei si Poarta Raiului.

11 pârtii de dificultate diferită vă așteaptă

Angajații domeniului recomandă să vă aduceți echipament personal, pentru că puteți pierde foarte mult timp la centrele de închiriere într-o zi de weekend.

Dacă vreți să deprindeți tehnica schiului sau a snowboardingului puteți lua ore de la instructori autorizați pe domeniul schiabil de la „Poarta Raiului”

Pentru cei care schiază la un nivel avansat este bine să luați în considerare posibilitatea de a ieși de pe pârtii și de a explora diferitele pante din jurul domeniului.

Pentru o zi pe pârtie se plătește skipass-ul în valoare de 180 de lei pentru adulți și 150 de lei pentru copii.

Instalațiile funcționează zilnic, între orele 10.00-17.00, în funcție de condițiile meteo și de numărul de turiști.

Ne puteți urmări și pe Google News