Stallone: Trump, al doilea Washington. Cine e Doug Burgum, secretar la Interne
- Iuliu Vlădescu
- 15 noiembrie 2024, 07:12
Președintele ales sl Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a ținut primul său discurs, de la cel prin care și-a celebrat victoria, în urmă cu mai bine de o săptămână, tot în Florida.
Stallone: Trump este al doilea Washington
Înainte ca Donald Trump să urce pe scenă, actorul american Sylvester Stallone, celebrul „Rocky”, a vorbit mulțimii, lăudându-l pe Trump.
„Nimeni nu ar fi putut face ceea ce a făcut acest om”, a spus Stallone. „El este al doilea George Washington”, a mai spus actorul, cu referire la primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
Doug Burgum va fi secretar de Interne, a anunțat Trump
În timpul discursului din Florida, Donald Trump a anunțat că și-a ales persoana pentru funcția de secretar de Interne: Doug Burgum.
Odinioară speranță prezidențială, Burgum va conduce departamentul responsabil de gestionarea și conservarea majorității resurselor naturale și a terenurilor federale ale Americii.
Majoritatea posturilor din cabinet, inclusiv cel de secretar la Interne, necesită aprobarea Senatului.
Trump spune că Doug Burgum, actual guvernator în Dakota de Nord, va fi anunțat oficial vineri.
Cine este Doug Burgum
Republicanul Doug Burgum a candidat pentru președinție la primarele din 2024, dar în cele din urmă a renunțat și l-a susținut pe actualul președinte ales, devenind un consilier al campaniei sale, în special pe probleme de energie.
În prezent, Doug Burgum își desfășoară al doilea mandat ca guvernator al Dakota de Nord. În primul său mandat, radicalii ecologiști și anticapitaliști au organizat proteste față de conducta de petrol Dakota Access, despre care extrema stângă susține că ar avea un impact asupra pământului nativ american.
Anterior, au existat speculații că Doug Burgum ar putea fi ales să conducă departamentul de energie. Dar numirea ca secretar la Interne a venit ca o surpriză inclusiv pentru politician.
Vorbind cu câteva minute înainte de discursul lui Trump, Doug Burgum a spus că au existat „multe discuții despre o mulțime de lucruri diferite” în legătură cu obținerea unui post în guvern, dar a indicat că nu a fost luată nicio decizie.