Bătălia de la Pantelimon. Trei dintre agresori au fost identificați. Scandalul a izbucnit de la o femeie. Video

Bătălia de la Pantelimon. Trei dintre agresori au fost identificați. Scandalul a izbucnit de la o femeie. Video Bătaie Spitalul Pantelimon. Sursa foto: captură video

Poliția Ilfov a reușit să identifice rapid trei indivizi implicați în altercația stradală din Pantelimon, care a avut loc sâmbătă și care a continuat la spital.

Comisarul șef Mugurel Florea, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, a informat că altercația dintre două familii din Pantelimon a fost raportată la 112 sâmbătă, la ora 10.41, iar echipa de poliție a sosit în doar trei minute. Incidentul violent de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală s-a petrecut la 11.25.

Trei dintre agresorii din Pantelimon, identificați de poliție

Ofițerul de poliție a declarat că, după altercația stradală din Pantelimon, inițial au fost identificate trei dintre persoanele implicate, în timp ce celelalte au părăsit locul înainte de sosirea echipelor de poliție, jandarmerie și a luptătorilor de la Acțiuni Speciale.

Ulterior, alți agresori au fost depistați, unii dintre ei fiind internați chiar în spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, când a fost întrebat dacă persoanele implicate au antecedente penale, Florea a afirmat că acestea nu erau cunoscute de către IPJ Ilfov.

De la ce a pornit scandalul între cele două familii

S-au clarificat și motivele care au dus la violența din Pantelimon, evidențiind că factorul principal este o relație de concubinaj.

„Una e o relaţie de concubinaj între o fată din familia din Ilfov şi un bărbat din sectorul 3, relaţie de concubinaj care încetase, şi doi: o altă pistă ar fi un posibil interes financiar legat de o construcţie în oraşul Pantelimon”, a transmis adjunctul şefului Poliţiei Ilfov.

Pacienții din Spitalul Pantelimon, speriați de agresori

Fiorella Mitoiu, purtător de cuvânt al Spitalului Sf. Pantelimon, a afirmat că agresorii au pătruns în mai multe saloane de pacienți în căutarea victimei, provocând panică printre aceștia la vederea bâtelor și săbiilor pe care le aveau asupra lor.

Au intrat în toate zonele din UPU, au căutat aceşti pacienţi. Una dintre victime era deja trimisă la investigaţii. Nu l-au găsit, că pe el îl căutau.

Pe alta au surprins-o în zona triajului şi au agresat-o. Şi pe cea de-a treia prin interiorul UPU. A reuşit să se ferească au lovit cu săbiile şi cu ceva bâte, au distrus şi un calculator”, a spus medicul.

Totodată, martorii bătăii din Pantelimon, care au auzit bătaia de pe stradă, au declarat că le-a fost teamă să iasă în stradă, deși mașinile lor au fost avariate, de teamă să nu cadă și ei victime ale violențelor.