Eveniment aniversar CCIR: „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta”

Eveniment aniversar CCIR: „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta” Sursa foto: CCIR

Anul acesta, Camerele de Comerț aniversează 160 de ani de istorie și profesionalism în peisajul economic al României, marcând un parcurs constant în promovarea mediului de afaceri local și internațional. Cu această ocazie, Camera de Comerț și Industrie a României organizează evenimentul aniversar: „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta”, menit să sărbătorească mai bine de un secol și jumătate de contribuții semnificative la istoria economică a țării.

Eveniment aniversar CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României va organiza luni, 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, evenimentul aniversar care marchează 160 de ani de la înființarea Camerelor de Comerț, prin Decretul semnat de către Domnitorul Al. I. Cuza, celebrând o activitate continuă, într-o istorie care își are începutul în anul 1864.

Această ocazie specială marchează, nu doar un moment de sărbătoare, ci și un prilej de introspecție asupra evoluției Camerelor de Comerț în decursul timpului și a impactului lor asupra comunităților de afaceri locale și internaționale. Este un moment de evidențiere a realizărilor trecute, dar și de anticipare a direcțiilor viitoare prin care întregul Sistem Cameral va continua să slujească și să promoveze interesele și dezvoltarea sectorului privat din România.

În cadrul acestui eveniment aniversar, participanții sunt invitați să descopere istoria și impactul socio-economic al Camerelor de Comerț din România. Pe parcursul celor 160 de ani de existență, Camerele de Comerț au fost martorele evoluției economice a țării și au jucat un rol esențial în promovarea afacerilor locale și internaționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gala aniversară va avea ca invitați: demnitari de stat, reprezentanți ai mediului de afaceri, personalități marcante ale mediului academic, care le vor fi alături președinților camerelor de comerț. Cu această ocazie aniversară, Filarmonica George Enescu va susține un concert de gală, în onoarea celor 160 de ani de istorie pentru viitor.

 

Scurtă istorie a Camerelor de Comerț și Industrie din România

Camerele de Comerț și Industrie din România au o istorie impresionantă de 160 de ani, începând cu înființarea lor în 1864, când la propunerea lui C.A. Rosetti, ministrul agriculturii de la acea vreme, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează decretul pentru înființarea primelor 15 Camere de Comerț în Principatele Unite Române.

Sistemul Cameral a cunoscut o nouă etapă sub domnia Regelui Carol I, perioadă în care a beneficiat de modificări legislative și organizatorice care i-au conferit autonomie. Recunoașterea importanței Camerelor de Comerț este marcată de inaugurarea, la data de 23 mai 1911, a Palatului Camerei de Comerț din București. Aportul Camerelor de Comerț asupra dezvoltării economice a țării, din acea perioadă, a fost unul semnificativ, prin contribuția la proiecte legislative precum: reglementarea repausului duminical, sancționarea cametei prin lege, legea pentru încurajarea industriei naționale, prima lege a mărcilor de fabrica și comerț, care a fost a 8-a din lume după legile din Franța, Austro-Ungaria, Anglia, Italia, SUA, Germania și Belgia și de asemenea construirea rutei feroviare „București-Constanța”.

În timpul domniei Regelui Ferdinand, Camerele au dobândit noi competențe, devenind entități naționale autonome sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Aceste modificări legislative au consolidat contribuția Camerelor la modernizarea transporturilor, promovarea comerțului și dezvoltarea pieței interne.

În perioada interbelică, Sistemul Cameral a sprijinit învățământul universitar economic, prin contribuția financiară la edificarea clădirii Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (astăzi Academia de Studii Economice).

Adunările Camerelor de Comerț au fost cruciale pentru orientarea economică și socială a României, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, influențând legislația fiscală și socială. Documentele de la aceste adunări reprezintă o sursă importantă de informații despre deciziile ce au influențat parcursul istoriei economice și sociale a României. Printre temele abordate în cadrul adunărilor s-au numărat: reforme fiscale, ajustarea tarifelor de transport, revizuirea legislației sociale și promovarea investițiilor și a creditului bancar.

În pofida dificultăților din perioada comunistă, Camera de Comerț a continuat să își îndeplinească misiunea, fiind redenumită Camera de Comerț Exterior, cu rolul de „instituție obștească creată pentru a contribui la dezvoltarea și întărirea legăturilor economice cu alte țări” și adaptată la contextul politic al vremii.

După Revoluția din 1989, Sistemul Cameral și-a reluat activitatea pe întreg teritoriul țării iar, în prezent, constituie rețeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național.

Unul dintre atributele esențiale ale Camerei de Comert si Industrie a României este acela de a organiza Topul National al Firmelor și alte topuri de anvergura națională și internațională evidențiind performanțele mediului de afaceri autohton.

În prezent, Camera de Comerț și Industrie a României și întregul sistem cameral reprezintă, sprijină și apară interesele generale ale comunității de afaceri din România, fiind organizații neguvernamentale, de utilitate publică, care urmăresc promovarea și dezvoltarea industriei, comerțului, serviciilor și agriculturii, în concordanță cu cerințele economiei de piață.

Revista presei