Vom bea apă mai curată. UE impune schimbarea instalațiilor

Vom bea apă mai curată. UE impune schimbarea instalațiilorSursa foto: 27600709 © Tanawat Pontchour | Dreamstime.com

Comisia Europeană a adoptat noi standarde minime de igienă. Normele vor fi impuse la nivelul tuturor statelor membre. Acestea vizează toate materialele şi instalațiile care intră în contact cu apa potabilă.

„Apa potabilă curată este un drept al omului”. Aceasta este ideea de bază a noului set de reguli de igienă impuse la nivelul UE. Oficialii europeni au adoptat marți noile standarde minime de igienă pentru materialele şi produsele care intră în contact cu apa potabilă.

UE impune norme noi de igienă pentru apa potabilă

Prevederile adoptate de oficialii Comisiei Europene se vor aplica de la 31 decembrie 2026. Acestea vizează toate materialele şi produsele utilizate în instalaţiile noi. De asemenea, noile norme vor trebui respectate și în cazul instalațiilor vechi care sunt schimbate sau  reparate.

Prin intermediul noilor reguli, reprezentanții CE vor să prevină creşterea microbiană. Totodată, aceștia au subliniat că standardele impuse vor reduce riscul de percolare a substanţelor nocive în apa potabilă.

Vom bea apă mai curată. UE impune standarde noi de igienă

Comisia Europeană. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Apa potabilă curată este un drept al omului. Noile standarde înalte de protecţie a sănătăţii şi a mediului pe care le propunem astăzi vor garanta că materialele şi produsele care intră în contact cu apa sunt din ce în ce mai puţin toxice. Reducerea contaminării este un element-cheie al rezilienţei apei şi al rezilienţei întregului nostru ecosistem", a explicat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit Virginijus Sinkevicius.

Măsurile noi, concepute în avantajul întreprinderilor

Noile reguli vizează modul în materialele şi instalaţii noi sunt folosite pentru captarea, tratarea, stocarea sau distribuţia apei.  Din acestea fac parte conductele de alimentare, supape, pompe, contoare de apă, accesorii şi robinete.

Odată cu implementarea lor, oficialii europeni prevăd că apa potabilă va fi mai sigură. De asemenea, setul de reguli vine în sprijinul întreprinderilor care produc materiale şi produse relevante, precum al autorităților naţionale, spun oficialii CE.

Vom bea apă mai curată. UE impune standarde noi de igienă

Conducte de apă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Apa potabilă. Reglementări noi la nivel european

Potrivit reglementărilor, toate materialele şi produsele care respectă  standardele noi vor fi însoțite de declarații. De asemenea, acestea vor avea și un marcaj UE specific.  După acești pași, produsul poate fi vândut fără restricții legate de sănătatea publică sau de mediu.

Normele au fost adoptate de CE, însă, Parlamentul European şi Consiliul pot interveni asupra acestora în termen de două luni.

În cazul în care nu vor exista obiecții, normele vor intra în vigoare.