Nu știu pentru alții, dar pentru mine, o parte dintre ele reprezintă o noutate, care se actualizează de la an la an. Deși unele sunt foarte vechi, dacă-mi spuneai "colinde" acum câțiva ani, mă gândeam la cele clasice, lente, la Fuego, la Hrușcă. Drăguțe, poate ascultam câteva de sărbători, dar pentru că nu le găseam prea potrivite pentru vârsta mea, apoi treceam la cântecele de Crăciun (ajunse clișeice și ele, gen "Last christmas", "Magic moments" ș.a.m.d).

Între timp, așa cum la un moment dat descoperi că dansurile populare nu se rezumă la hore, ci mai există și sârbe, Jiana, Ciuleandra, țupa oltenească și altele, am ajuns să descopăr și că repertoriul de colinde din folclorul țării ascunde un playlist mult mai variat decât auzisem eu, că există și note mai dinamice, mai alerte, mai antrenante, mai tinerești, că dincolo de ceea ce se aude în media largă, mai sunt și altele care, nu știu de ce, nu ajung la auzul tuturor.

Unele de care nu te poți sătura, fără termen de valabilitate, pentru că au urme de infinit în ele – ingredient cheie datorită căruia arta ce-l poartă nu se poate demoda. Frumusețea veritabilă este etern șarmantă și transcede contextul istoric. Nu știu de ce aceste colinde tradiționale vechi nu sunt mai populare, astfel încât mai mulți oameni să se bucure de ele, așa cum de exemplu, gustă pulsațiile variate și vioaie ale sârbelor. Am trăit mult timp cu impresia falsă că ce e mainstream e cam tot ce merită ascultat, că dacă ceva e bun, ajunge mainstream.

Mai presus de lent sau alert, tineresc sau bătrânesc, colindatul adună oamenii împreună. Într-o lume în care singurătatea  e formă grea de sărăcie, el aduce un plus de bogăție, văzută si nevăzută, fiind ca un dar pe care oamenii și-l fac prin prezența lor, întărită de prezența lui Dumnezeu.

Ar putea apărea întrebarea: dar cine mai colindă astăzi?

Anul acesta, cete de tineri au înviorat scenele mai multor orașe din țară, în cadrul turneului național de colinde tradiționale "Îmbucură-te, om bun".

Cu conduită de colindători autentici: joviali, cu inima senină, cu dobe antrenante, cu fețe radiante, trupele vibrante au propagat voie bună în jurul lor și au adus pe scenă sevă de viață cu specific românesc.

Astfel, playlist-uri mai puțin cunoscute de colinzi tradiționale vechi au fost "repornite" în prezent spre încântarea celor din sală, atinși de starea de spirit molipsitoare a tinerilor. Colindele au frecvența lor, pe care te trag ceilalți, oricât ai fi de jos. Reacțiile publicului au confirmat faptul că frumusețea acestei tradiții merită să se păstreze: are puterea ei de a cuceri și în prezent, articulând fibrele de ADN românesc.

Turneul a fost prilej de întâlnire, între oameni și oameni, între oameni și Dumnezeu.

Observăm cum astăzi spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă este ușor, ușor estompat, pentru că esența sa este în concurență cu necesitățile exterioare de bifat în rutina acestei perioade.

Se percutează fidel față de data din calendar, însă uneori, cel mai probabil fără intenție, se poate pierde legătura cu Cel care i-a dat și îi dă sens.  Colindele recuperează această esență ce riscă să fie înlocuită de atenția excesivă acordată "detaliilor", poartă spiritul Sărbătoritului, care încălzește atmosfera și împrospătează simțirea. Colindatul depășește modul mărginit, mecanic și sec de a petrece sărbătorile de iarnă.

Nu ai nevoie de nimic ca să colinzi și să te încălzești. Să îți amintești de ce, de fapt, pe 25 Decembrie ne oprim puțin toți.