Conservatorii de peste ocean solicită „orbanismul american”

Conservatorii de peste ocean solicită „orbanismul american”Sursa foto: Facebook/Viktor Orban

Discursul susţinut la Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească "Tusványos" de premierul ungar, Viktor Orbán, care a provocat un mare ecou, a ajuns şi în Statele Unite ale Americii şi tocmai înainte de vizita sa în SUA, conservatorii americani l-au apărat pe paginile ziarului "American Greatness".

În articolul său intitulat "Ce pot învăța americanii din curajul lui Viktor Orbán?", Gavin Wax - care a ţinut un discurs la Conferinţa de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) de la Budapesta - a analizat cuvintele premierului, reacţia stângii şi concluziile americane. În ceea ce priveşte utilizarea cuvântului de "rasă", autorul se grăbeşte să sublinieze: Din punctul de vedere al stângii pot vorbi despre "rasă" doar liberalii fricoşi, albi, atunci când îngenunchează în faţa unor mişcări violente, superioare, cum ar fi, de exemplu, Black Lives Matter (BLM - Contează vieţile negre), respectiv când se lansează în scuze obscene și nepotrivite pentru presupusele crime din trecut, scrie Magyar Nemzet.

Este vina atât a dreptei, cât și a stângii americane că a devenit tabu să spună deschis că America ca națiune a fost fondată de oameni europeni care și-au împărtășit credința, modul de guvernare și au fost unificați din punct de vedere cultural, a menţionat Gavin Wax, care a adăugat: Două persoane reprezintă o mare amenințare pentru acest sistem, respectiv fostul preşedinte american, Donald Trump, şi realizatorul emisiunii canalului de televiziune de dreapta, Fox News, Tucker Carlson.

De aceea este o figură atât de importantă Viktor Orbán, care a câștigat puterea prin alegeri libere, corecte și complet legale, fără a renunța la principiile sale, a spus Gavin Wax, care a considerat drept o realizare uriașă faptul că a alungat din țară organizațiile neguvernamentale finanțate de György Soros.

"Acum ei pot acționa liber, cu o împuternicire democratică reală în spate, în interesul poporului ungar. Guvernul lui Orbán este răspunsul puterii oamenilor împotriva expansiunii globalismului, multiculturalismului și diversității violente. Aceasta simbolizează o mișcare care amenință însăşi existenţa monopolului globaliștilor", a mai spus Gavin Wax, care a amintit că în momentul în care a apărat "orbanismul", a fost imediat acuzat că este fascist și rasist.

"Cum îndrăznesc să spun că o altă țară vine cu o politică mai bună decât cea americană?" - această întrebare i-a fost îndreptată din toate părțile, pe care a respins-o. "Dacă ne uităm la Ungaria, vedem o țară care încă vrea să lupte, vrea să se păstreze şi care susţine generațiile viitoare. Aceasta este o națiune care și-a ales în mod repetat un lider care întruchipează cele mai bune valori ale lor încă de la o vârstă fragedă. Şi-a ales pe cineva care, chiar și ca tânăr student, și-a dat viața pentru a lupta împotriva comunismului și pentru a-și elibera națiunea", a subliniat Gavin Wax, referindu-se la Viktor Orbán.

Autorul aminteşte mai multe probleme cu care se confruntă Statele Unite, printre care expansiunea lobby-ului LGBT, consumul general de droguri şi popularizarea avortului. De aceea subliniază că au de învățat de la premierul ungar.

"Nu există soluții simple la problemele noastre. Declinul civilizației este greu de inversat, iar spirala descendentă se accelerează sub regimul Biden. Singura soluție durabilă și potrivită este orbanismul american", a atras atenţia Gavin Wax, care îşi încheie articolul său prin a spune: "Misiunea noastră începe prin a încuraja ca oamenii să înceapă să vorbească, cel puţin la nivel individual, despre unele subiecte incomode, cum ar fi, rasa, cultura, naționalismul și iarna demografică. Putem învăța multe de la frații noștri unguri. Să începem prin a le împrumuta curajul de a vorbi liber". (Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR)