Politicienii în care românii au cea mai mare încredere. Primul loc, o mare surpriză
- Simona Suciu
- 25 iulie 2022, 07:18
Potrivit unui sondaj realizat luna aceasta, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila este politicianul în care românii au cea mai mare încredere. El este urmat în topul încrederii de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Un sondaj realizat CURS arată care sunt oamenii politici în care românii au cea mai mare încredere. Pe primul loc în preferințele românilor este Ministrul Sănătății Alexandru Rafila care are o cotă de încredere de 30%. El este urmat în clasament de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care are o cotă de încredere de 28%. Pe locul trei se clasează premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă cu o cotă de încredere de 26%.
Următorii în clasament sunt Mircea Geoană (20%) și Laura Codruța Kovesi (18%). Despre cei doi au apărut în ultima vreme tot mai multe zvonuri că ar candida la alegerile prezidențiale din 2024. În timp ce Laura Codruța Kivesi a negat vehement zvonurile, Mircea Geoană nu a făcut-o. A spus că va face declarații pe acest subiect când își va încheia mandatul la NATO.
Iohannis, cădere destul de mare
Președintele Klaus Iohannis s-a prăbușit în topul încrederii românilor și a ajuns la o cotă 15%, fiind depășit de europarlamentarul Rareș Bogdan cu 17%. De asemenea, Klaus Iohannis riscă să fie depășit de liderul AUR George Simion, care are o cotă de încredere de 14%.
Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1005 repondenți, în vârstă de peste 18 ani. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%. Sonsajul a fost realizat în perioada 13 – 22 iulie, 2022, potrivit romaniatv.net.
PSD în topul preferințelor
Potrivit unui alt sondaj, realizat de Avangarde la cererea PSD, partidul își păstrează locul întâi în intențiile de vot ale românilor, cu un procent de 35%. PSD este urmat de PNL și de AUR.
Spre deosebire de analiza anterioară a Avangarde, PSD a scăzut un procent, AUR și USR au pierdut câte două procente, iar PNL are un procent în plus. PNL se situează pe locul al doilea, scorul liberalilor fiind de 20%.
În ceea ce privește partidul AUR, acesta se află pe locul trei în preferințele românilor cu 12%, depășind astfel USR care a înregistrat doar 9%.
UDMR a înregistrat un scor de 5% în intențiile de vot, la aceeași valoare fiind PMP, care a reușit să atingă astfel pragul electoral.