Încep demolările în București. 400 de imobile vor fi puse la pământ în următoarea perioadă

Încep demolările în București. 400 de imobile vor fi puse la pământ în următoarea perioadă Sursa: Primăria Capitalei

Demolările sunt necesare pentru continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea. Proiectul vizează schimbarea totală a zonei, iar investiția totală, cu tot cu exproprieri, se ridică la 122 de milioane de euro.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan a anunțat că în luna iulie vor începe demolările pentru ca lucrările să poată continua pe șantierul Prelungirea Ghencea. Este vorba, potrivit spuselor edilului, de 400 de imobilile care trebuie puse la pământ.

„Am profitat rapid de deblocarea conturilor Primăriei Capitalei și am consemnat în cont 31 de milioane de lei pentru continuarea exproprierilor în zona Prelungirea Ghencea din sectorul 6. Conform legii, trebuie să așteptăm 45 de zile din momentul consemnării banilor pentru ca municipalitatea să devină proprietar.

Deci la jumătatea lunii iulie, imediat ce devenim proprietari, vom începe demolările pe proprietățile dintre strada Râul Doamnei și Șoseaua de Centură, pentru a putea continua apoi lucrările pe șantierul Prelungirea Ghencea“, a scris primarul Capitalei, Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Investiție de 122 milioane de euro

Lucrările din acest proiect au demarat în septembrie 2019 și ar fi trebuit finalizate în septembrie 2021. Exproprierile au întârziat însă finalizarea investiției. Valoarea contractului de execuție este de aproximativ 73,5 milioane euro fara TVA, iar costul total, care include exproprierile, este de aproximativ 122 milioane euro.

Nicușor Dan a anunțat, în urmă cu o săptămână, că Primăria Capitalei va rezilia contractul cu Trustul de Clădiri Metropolitane pentru tronsonul II, de la Râul Doamnei până la Șoseaua de Centură, și va încheia un nou contract cu același constructor.

Ce presupune reamenajarea?

Conform proiectului, lucrarea va avea o lungime de aproximativ 6 km și va cuprinde o cale dublă de tramvai, două benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete (dublu sens, amplasată pe o sigură parte a arterei), trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabilă.

Totodată, se va mai realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la terminalul tramvaiului 41, traversează intersecția cu Strada Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal. Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.