Situaţie de nedescris în TVR. Angajații vor intra de mâine în greva foamei. Se cere demisia de urgență
- Antonia Hendrik
- 27 octombrie 2021, 20:19
Potrvit comunicatului MediaSind, acțiunea de protest care constă în intrarea în greva foamei a angajaților va avea loc în faţa sediului TVR începând cu joi, 28 octombrie.
Angajaţii Formaţiei de Intervenţie, Salvare şi Prim Ajutor din Societatea Română de Televiziune (TVR), preşedintele MediaSind TVR şi încă un angajat vor intra joi în greva foamei, după ce directorul general interimar al instituţiei a refuzat să discute cu membrii acestui departament despre situaţia instalaţiilor de stins incendiiile, care sunt nefuncţionale, se arată în comunicat remis miercuri de Sindicatul Român al Jurnaliştilor (SRJ) MediaSind.
„Decizia privind intrarea în greva foamei a fost luată în urma refuzului directorului general interimar, Ramona Săseanu, de a discuta cu angajaţii nemulţumiţi, în prezenţa preşedintelui MediaSind TVR, Sorin Torică. Faţă de această încălcare flagrantă a dispoziţiilor Legii nr. 62/2021, a Codului Muncii şi a Convenţiilor OIM referitoare la drepturile membrilor de sindicat, cei aproximativ 20 de angajaţi au părăsit astăzi, 27 octombrie 2021, sala de şedinţe, lăsând-o pe Ramona Săseanu doar cu acoliţii săi”, mai scrie încomunicat.
Situaţia gravă din TVR, ignorată de directorul general interimar Ramona Săseanu
„În luna iulie, mai mulţi angajaţi ai Formaţiei de Intervenţie, Salvare şi Prim-Ajutor, care deservesc sediile Societăţii Române de Televiziune din străzile Dorobanţi, Moliere, Doctor Felix şi Jilava, au transmis o sesizare directorului general interimar Ramona Săseanu cu privire la situaţia gravă în care TVR a rămas fără instalaţii funcţionale de stins incendii, situaţie care pune în pericol viaţa angajaţilor instituţiei.
După 3 luni de la sesizare, angajaţii au tras un nou semnal de alarmă către MediaSind TVR, susţinând că situaţia a devenit extrem de gravă, viaţa angajaţilor TVR fiind pusă zilnic în pericol din cauza incompetenţei şefilor, se precizează în comunicat.
În această sesizare depusă recent, angajaţii atrag atenţia asupra gravităţii situaţiei serviciului de pompieri din TVR: „De o săptămână avem o situaţie extrem de gravă, una ce nu a mai fost întâlnită în ultimii 30 de ani. Una dintre ture funcţionează cu doi pompieri!!! În teorie, pentru că în practică de toată televiziunea se ocupă doar unul singur! Celălalt e la staţia de avertizare. Dacă se întâmplă vreun incendiu instituţia este neacoperită în totalitate. (...) Şi pe celelalte ture situaţia este oarecum asemănătoare, în sensul că sunt zile cu doar doi pompieri. Sunt mai rare, dar sunt”, mai arată comunicatul.
Totodată, membrii Formaţiei de Intervenţie, Salvare şi Prim-Ajutor îl acuză pe şeful echipei de mai multe abuzuri
Abuzuri care au transformat climatul de lucru într-unul aproape imposibil de suportat, şi de impunerea unui program de lucru care determină ca Formaţia de Intervenţie, Salvare şi Prim-Ajutor să devină nefuncţională, întrucât în multe zile sunt doar doi oameni pentru intervenţie pe o tură în sediul central.
În acest context, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind solicită public preşedintelui PNL, Florin Cîţu, şi deputatului Gigel Ştirbu, retragerea din fruntea TVR a Ramonei Săseanu, întrucât viaţa angajaţilor Televiziunii Române este zilnic pusă în pericol din cauza incompetenţei actualei echipe manageriale, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.
De asemenea, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR reiterează solicitarea făcută partidelor politice de a da dovadă de responsabilitate şi de a numi un Consiliu de Administraţie competent în cea mai mare instituţie publică de presă, potrivit Agerpres.