Tânărul găsit mort cerea polițiștilor bătătuși despăgubiri de jumătate de milion de euro

Tânărul găsit mort cerea polițiștilor bătătuși despăgubiri de jumătate de milion de euro Crima. Sursa foto: Arhiva EVZ

Unul dintre cei doi tineri care, în luna septembie a acestui an, a fost bătut de mai mulți polițiști de la Secția 16, din Capitală, a murit, subit, vineri. Avem informații despre ciudatul caz.

Considerată a fi suspectă - până ce medicii legiști se vor pronunța asupra cauzelor -, moartea lui Ionuț Mihai Gheorghe face obiectul unui dosar penal cercetat de polițiștii de la ”Omoruri” și de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Înainte să moară, bărbatul apucase însă să facă toate demersurile pentru a le cere polițiștilor care l-au maltratat despăgubiri în valoare de jumătate de milion de euro.

Și-a sunat amicul și i-a spus că îi este rău. Câteva ore mai târziu avea să moară în casa acestuia

Cu câteva ore înante de a-și găsi sfârșitul, Ionuț și-a sunat un prieten care locuiește în sectorul 5 al Capitalei și i-a spus că îi este foarte rău și că ar vrea să treacă pe la el. În urma înțelegerii telefonice, bărbatul a ajuns la acea adresă unde starea sa s-a depreciat rapid. A început să verse cu sânge motiv pentru care amicul lui a chemat salvarea.

Două echipaje medicale au venit pe rând, dar care nu l-au mai putut salva nici după ce au aplicat protocolul de resuscitare de câteva zeci de minute. După ce decesul a fost pronunțat oficial, cadrele medicale au solicitat prin dispeceratul 112 intervenția organelor de anchetă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Moarte suspectă

Așa, moartea lui Ionuț, victimă a batjocurii și a supliciilor fizice și psihice la care a fost supus de unii dintre polițiștii de la Secția 16, a devenit, conform procedurilor judiciare, una suspectă și a îmbrăcat forma unei cercetări penale. Cazul este acum atât anchetat la ”Omoruri”, la Poliția Capitalei, cât și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care coordonează cercetarea.

Apartamentul în care a murit Ionuț a fost cercetat de criminaliști, iar amicul său, care l-a văzut murind, a fost audiat. La dosar a ajuns și raportul medicilor de la ambulanță, am aflat din surse judiciare.

În cursul zilei de astăzi, medicii legiști de la IML ”Mina Minovici” au efectuat autopsia cadavrului lui Ionuț Gheorghe, procedură științifică în timpul căreia au prelevat probe pentru efectuarea analizelor toxicologice de laborator. Autopsia nu a relevat cauza morții lui Ionuț Mihai Gheorghe, iar analizele toxicologice vor fi gata în 6 luni. Atunci legiștii vor întocmi un raport ce va fi trimis procurorului de caz.

Din primele informații obținute de Evenimentul zilei, pe trupul bărbatului, care avea 39 de ani, nu au fost descoperite urme de violență.

Despăgubiri morale de 500.000 de euro pentru fosta soție și pentru copilul lor

Un amănunt extrem de important în toată această tragică poveste este acela că Ionuț Mihai Gheorghe apucase să facă toate demersurile necesare pentru a se constitui parte civilă într-un eventual proces. Bărbatul voia de la polițiștii care l-au bătut, torturat și umilit, de fapt de la Poliția Română, suma de 500.000 de euro, bani pentru care se vor lupta în instanță părinții lui, fosta soție și copilul lor minor.

”În acest moment așteptăm rezultatele preliminare ale autopsiei. Nu aș merge atât de departe încât să fac o legătură directă între cauza morții clientului meu (n.r. Ionuț Mihai Gheorghe) și bătaia încasată. Dar nu trebuie să ignorăm faptul că acel tratament inuman i-a schimbat complet viața prin prisma vătămărilor psihice suferite. Pentru o cercetare completă în acest caz, polițiștii ar trebui să meargă acasă la el, de unde a plecat înspre amicul lui, pentru a face și acolo o cercetare. Sunt indicii ale unei morți suspecte. Ușa apartamentului deschisă, faptul că a plecat fără anumite efecte personale pe care în mod obișnuit le avea asupra lui. Poate și mâncarea lăsată pe masă, în bucătărie, ar trebui analizată”, ne-a declarat Adrian Cuculus, avocatul care îi reprezintă interesele lui Ionuț.

Nici unul dintre polițiștii bătăuși nu mai e în arest

Ancheta în cazul celor nouă polițiști își urmează cursul. Surse judiciare ne-au dezvăluit în exlusivitate că toți și-au recunoscut vinovăția și că cercetările procurorilor bucureșteni sunt aproape de final.

”În acest moment, nici unul dintre polițiștii cercetați pentru că l-au bătut nu mai este în arest. Trei sunt în arest la domiciliu, cinci în control judiciar, iar împotriva unuia dintre ei  nu s-a luat nici o măsură preventivă”, ne-au dezvăluit sursele citate.

Există și informația că celălalt tânăr bătut de polițiști în secție ar fi decedat în urmă cu 2-3 săptămâni, din cauza unei boli de plămâni.

Azi, ministrul de interne Lucian Bode a anunțat că a trimis Corpul de control la Secția 16 pentru a face verificări cu privire la plângerile privind violențele.