Scandal în lumea instanțelor. Un procuror pune pe jar avocații din toată țara

Scandal în lumea instanțelor. Un procuror pune pe jar avocații din toată țara

Un adevărat război pare să fi izbucnit în lumea Justiției, între avocați și un procuror, după ce acesta din urmă s-a pronunțat în favoarea desființării profesiei de avocat din oficiu.

Furtuna a izbucnit după ce procurorul Alexandru Codreanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov – secretar al Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului procurorilor, a făcut o postare, într-un grup de pe o rețea de socializare, în care se declara pentru desființarea profesiei de avocat din oficiu.

Procurorul Alexandru Codreanu a reacționat pe grupul „Grup de bune practici intre profesionistii dreptului”, după ce mai mulți avocați s-au plâns de felul în care sunt tratați avocații din oficiu în această perioadă, de când au fost impuse restricțiile stărilor de urgență și de alertă.

După ce a făcut referire la pregătirea profesională și specializarea avocaților, insistând că aceștia ar trebui să urmeze anumite forme de învățământ și de specializare, procurorul a trecut la avocații din oficiu, afirmând că această meserie estre degradantă.

Ulterior, după ce comentariul său a stârnit mai multe reacții negative, procurorul a revenit cu alte precizări:

„Mă gândesc totuși că sunt necesare lămuriri în ceea ce privește calificarea de «degradantă» a acestei forme de practicare a avocaturii care este, în opinia mea, lista apărătorilor din oficiu”, a început procurorul, după care a continuat cu atacurile la apărătorii din oficiu, enumerând motivele pentru care consideră că această profesie ar trebui desființată:

„Păi cum ar putea fi demnă când: onorariile depind de finalizarea dosarului (pot trece ani); ești condiționat de o listă prestabilită de barou; apărarea este exercitată formal (avocatul de la urmărire penală nu este același cu cel de pe instanță, astfel încât avem doi apărători care nu au cum să cunoască dosarul)”, a arătat procurorul.

Alexandru Codreanu a continuat arătând că ar exista nereguli în stabilirea listelor de apărători din oficiu și că i-a sfătuit pe cei care au cunoștințe de asemenea lucruri să facă denunțuri.

„Unii avocați reclamă arbitrariul alcătuirii listelor (s-a ajuns până în punctul în care aluziile la anumite aspecte îmbracă cel puțin conotații penale – am sfătuit să se formuleze denunțuri); formalitățile mie îmi par excesive (se asigură apărarea, apoi se aduce referatul și în final prestatorul dă telefoane pentru a se interesa de finalizarea dosarului)?”, a mai arătat procurorul.

Avocații cer sancțiuni

Comentariile sale au provocat un val de reacții virulente din partea mai multor avocați, reprezentanți ai unor asociații profesionale de la barouri idn întreaga țară.

„Față de afirmațiile domnului procuror, Alexandru Codreanu, rog organele de conducere ale profesiei și, în special coordonatorul DCAJ, dl Marius Sebastian Striblea, să ia apărarea avocaților, în general, și a avocaților din oficiu, în special, inclusiv cu sesizarea Inspecției Judiciare. Chiar dacă afirmațiile au fost făcute pe un așa-zis grup privat, ICCJ a reglementat că Facebook este spațiu public”, a arătat Victor Stănilă, avocat în cadrul Baroului Bucureșt.

La rândul său, vicepreședintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Marius Striblea, recomandă ca procurorul să fie tratat cu propriile-i „arme”, „zeflemeaua” și „miștoul”.

„E bună și sesizarea Inspecției Judiciare, deși s-ar putea să ai surpriza să fie unii ce gândesc la fel... Mai eficienta pare a fi arma lui: zeflemeaua. Ar trebui ca toți avocații ce intră în contact cu el să îl trateze așa cum o face omul în postarea sa cu noi. Și mai frumos ar fi dacă mișto-ul lui ar consta în punerea sa cât mai des în dificultate profesională”, a arătat și Marius Striblea, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, conform luju.ro.

Sursa citată susține că postările procurorului Alexandru Codreanu ar fi ajuns în analiza Inspecției Judiciare care analizează posibilitatea deschiderii unui dosar disciplinar în cazul acestuia.

Atac grosolan la adresa președintelui: „Iohannis e un tâmpit” Cine își permite…

Ministrul Nelu Tătaru ne spune când vor fi redeschise restaurantele!

Ne puteți urmări și pe Google News