Prins de radar cu 104 km/h prin Capitală, deși ar fi trebuit să fie în izolare

Prins de radar cu 104 km/h prin Capitală, deși ar fi trebuit să fie în izolareSursa foto: Arhiva EVZ

Un bărbat în vârstă de 35 de ani care trebuia să fie în izolare la domiciliu a surprins gonind cu o viteză uriașă prin Capitală.

Deși ar fi trebut să fie în izolare, un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost surprins de radar când conducea un autoturism cu 104 kilometri pe oră pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, marţi, în jurul orei 12,00, un echipaj al Brigăzii Rutiere a oprit în trafic pe o stradă din Sectorul 2 un autoturism înregistrat de aparatul radar având viteza de 104 km/h.

„Şoferul, un bărbat de 35 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.175 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Din verificările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că şoferul se află în izolare, motiv pentru care bărbatul a fost plasat în carantină instituţionalizată sub pază", se precizează în comunicat.

Altfel, până marți, 23 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.505 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.187 au fost declarate vindecate și externate.

Până marți, 1.539 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 22.06.2020 (10:00) – 23.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Galați, Iași, București, Mureș, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 deces la o persoană de peste 80 de ani.

15 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 214 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.241 de persoane. Alte 70.768 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Ne puteți urmări și pe Google News