Vești senzaționale de la CE! Un vaccin împotriva Covid-19 ar putea fi testat în iunie

Vești senzaționale de la CE! Un vaccin împotriva Covid-19 ar putea fi testat în iunie

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a anunțat că, oficialii Comisiei Europeane au suplimentat fondurile pentru a găsi un vaccin împotriva COVID-19, care ar putea fi testat în iunie anul acesta.

Cristian Bușoi a anunțat că șefii Comisiei Europene au decis suplimentarea fondurilor pentru proiecte legate de Covid-19 până la 48.5 milioane euro.

"Decizia ne-a fost comunicată astăzi( miercuri - n.r.) de comisarul pentru Inovație Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, cu care am discutat alături de coordonatorii grupurilor politice din comisia ITRE a Parlamentului European în cadrul unei teleconferințe.

Fondurile suplimentare sunt destinate unui număr de 18 proiecte, la care lucrează 136 de echipe de cercetători, ce au misiunea de a descoperi vaccinuri și tratamente pentru COVID-19, precum și teste pentru diagnosticarea bolii, cu scopul de a opri răspândirea noului coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru descoperirea de noi tratamente există și un parteneriat public privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, Inițiativa Medicamentelor Inovatoare (IMI), care va avea la dispoziție 45 de milioane de euro din fondul Programului pentru Cercetare Orizont 2020, Comisia așteaptând un răspuns similar și de la industria farmaceutică.

Această colaborare între sectorul public și cel privat aduce laolaltă nu doar resursele financiare ale fiecărei părți, ci și expertiza unor cercetători, extrem de necesară în lupta împotriva focarului Coronavirus", a spus Bușoi.

Eurparlamentarul PNL a susținut că, în paralel, Comisia Europeană împreună cu BERD a decis să aloce până la 80 de milioane de euro către CUREVAC, care face pași promițători în dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus, estimând că în iunie 2020 va putea efectua deja testele clinice.

"În calitate de medic și de președinte al Comisie pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European voi sta în permanentă legătură cu comisarii europeni și voi monitoriza evoluția programelor, așa cum am făcut și până acum.

I-am transmis doamnei comisar aprecieri pentru implicarea sa și pentru că a ținut cont de sugestiile pe care le-am transmis prin scrisoarea pe care i-am adresat-o în 27 martie, unde subliniam necesitatea alocării rapide a unor fonduri suplimentare pentru cercetare și sprijinirea IMM-urilor", a punctat Bușoi.