Mesaj disperat către autoritățile române. Arestat în Italia pentru trafic de droguri, un comandant de navă își strigă nevinovăția

Mesaj disperat către autoritățile române. Arestat în Italia pentru trafic de droguri, un comandant de navă își strigă nevinovăția

Un constănțean, de 64 de ani, comandant de cursă lungă, trimite autorităților române o scrisoare în care își arată disperarea, cerând ajutor, el fiind arestat în Italia pentru trafic de droguri, în condițiile în care, de fapt, ar fi fost sechestrat, pe navă, de echipaj, tocmai pentru a nu împiedica încărcarea a 10 tone de droguri la bord. Mai mult, tot el ar fi găsit și o modalitate de a anunța Garda de Coastă italiană care, astfel, a reușit confiscarea drogurilor și arestarea echipajului.

Scrisoarea lui Adrian Florin Tănase este adresată președintelui ales al României, primului ministru și Ministerului Afacerilor Externe. Comandantul român redă "cazul halucinant", explicând că a fost acuzat în Italia, fără nicio vină, în afara faptului că a fost prezent pe o navă și luat practic prizonier, iar, după aceea, nava sub comanda restului de navigatori a fost descoperită de către autoritățile din Italia că încărcase o cantitate impresionantă de droguri, la bord.

Adrian Florin Tănase este comandant de navă, pensionat în anul 2014. “Ca urmare a pensiei mici, după o perioadă de 40 de ani de muncă neîntreruptă, am activat și după acea dată în funcția sus amintită astfel că:  Pe dată de 19 mai 2018 am părăsit România în direcția La Valletta, Malta, ca urmare a unei înștiințări telefonice primită de la doamna Josette Zamit sora lui Pol Attard, patroni și antreprenori ai unei companii care se ocupă cu comerțul maritim internațional, companie la care am mai lucrat până în 2016, la firma lor pe nume Patron Group, pe nava Sea Patron.  Aceștia m-au solicitat pentru un voiaj pe o nava a lor, urmând să semnez contractual de muncă la destinație”, își începe el descrierea calvarului prin care trece.

“La sosire, am fost însoțit de doamna Zamit pe o navă de dimensiune mici, de 42 metri lungime, cu numele “Sea View”, număr IM0 6710358, sub pavilion Kingston. Am ajuns la bord spre seară și am fost condus la cabina comandantului de către marinarul olandez Groeneweg This. M-am odihnit și, a două zi, duminică 20 mai 2018, am controlat actele navei și aparatele de navigație care erau în regulă, mai puțin stația radio care era defectă. Nava era veche, construită prin 1967, trasformată dintr-o navă de pescuit într-o navă de tip off shore cu foarte multe cabine destinată transportului de personal pentru platforme marine, nava neavând magazii de marfă”, continuă marinarul constănțean.

Luni 21 mai 2018 s-au efectuat aprovizionări de material și provizii precum și “schimbarea numelui navei în M/Y Quest -  făcute de Pol Attard cu ajutorul secundului navei, Bonello David, care era unchiul lui Pol Attard, amândoi de naționalitate malteză”.  A doua zi, marți 22 mai 2018, s-a anunțat plecarea navei într-un voiaj în Tunisia, probabil urmând să între în serviciul pentru care era construită nava, de transport persoane de la platformele din zona către uscat și invers. În baza documentului Port Clearance (pe care îl anexează la scrisoare)  eliberat de Căpitănia Portului și înmânat comandantului român de către Pol Attard. “Acesta a adus la plecare și o stație de comunicați mobile prin satelit pe care i-a înmânat-o secundului navei, Bonello David, pentru că stația radio nu funcționa. Am părăsit portul La Valletta în jurul orei 18.30 cu pilot la bord cu destinația Tunisia, nava corespunzând din toate punctele de vedere cerințelor”.

Adrian Florin Tănase spune că, a doua zi dimineață, a fost trezit din somn mult mai devreme decât ar fi fost normal, în jurul orei 4, să vină urgent pe comanda de navigație. “Ajungând pe puntea de navigație am fost întâmpinat de marinarii Groeneweg This-Olanda, Mohamed Elbosati-Egipt, Ahmed Mohamed-Egipt și secundul maltez, Bonello David, care pe un ton amenințător mi-a comunicat că din acel moment nu mai sunt comandantul navei și că va trebui să mă supun necondiționat ordinelor ce le voi primi de la acesta, spunându-mi că jurnalul de bord nu va mai fi completat. Aparatul de comunicații prin satelit a ajuns în mâinile marinarului Groeneweg This, sub al cărui control am fost tot timpul , eu fiind supravegheat în comanda de navigație, pe parcursul voiajului, cu concursul celorlalți, plus un italian pe nume Cantaro Salvatore. Mi s-a spus că dacă țin la viață mea să urmez întocmai ce mi se comunică. A început să îmi fie frică pentru viață mea, mai ales că nu aveam la îndemână nici un mijloc de comunicare”.

Comandantul român susține că, sub o supraveghere strictă, a fost forțat să execute ordinele lor, contrar voinței sale, sub amenințări și cuvinte înjositoare. “Așa am devenit prizonierul acestuia echipaj care a schimbat drumul navei dinspre Tunisia către zona de frontieră dintre Algeria și Maroc, cam în dreptul orașului Gazaouet unde, ajunși pe dată de 27 mai 2018, în largul marii s-au încărcat de la două bărci acostate de-a lungul navei niște pachete pe care eu le bănuiam a fi ceva ilegal. Ulterior s-a dovedit a fi 10 tone de droguri de tip hașiș”.

„În largul marii nu aveam nici un mijloc de comunicații cu coasta sau cu oricine altcineva, telefonul mobil fiind impracticabil din lipsa semnalului iar declanșarea alarmei SOS era imposibil de efectuat pentru că am fost amenințat că mă omoară dacă fac ceva necugetat, eu fiind în permanentă supravegheat. Nu știu încotro trebuia să ajungă ajungă nava după ce au încărcat acele pachete, dar pe sistemul  AIS (Automatic Identification System) secundul a introdus destinația Alexandria. Ulterior, uitându-mă pe harta de navigație, am văzut un semn și un marcaj în dreptul Libiei, în largul portului Tobruk, și am bănuind că acolo trebuia să ajungă nava.

Pe drumul de întoarcere, pe dată de 29 mai 2018 am fost interceptați de o nava militară italiană, care ne-a cerut  datele nava prin canalul VHF și pentru că eram supravegheat și nu vedeam nava, să știu la ce distanță este, nu am putut să comunic ce mi s-a întâmplat, de frică că voi fi aruncat peste bord.  Doar atât am putut să fac, la întrebarea: care era portul de plecare al navei, eu am răspuns eronat că portul de plecare era Gibraltar, ceea ce era imposibil să fie în poziția și direcția pe care o avea nava, fapt ce a trezit suspiciunea celor de pe nava militară și a ajutat la decizia de a inspecta nava și astfel la desconspirarea traficanților. Am avut mari probleme cu Bonello David și am reușit cu greu să justific minciună în orele și zilele care au urmat până când nava militară ne-a abordat, fiindu-mi frică că aceștia îmi puteau lua viață.

Pe dată de 31 mai 2018, ajungând aproape de insula italiană Pantelleria, secundul navei, care ordonase practic celorlalți să mă țină prizonier și să fiu supravegheat tot timpul, a dat ordin să îi dau telefonul mobil de teamă că în această zona precum și în apropiere de Sicilia, pe unde urmă să trecem, se putea prinde semnal la telefonul celular și aș fi putut anunța poliția. Telefonul meu a fost sechestrat și am trăit o teamă cumplită că putea fi controlat și găsite fotografiile pe care le-am făcut în ascuns atunci când s-au încărcat pachetele suspecte de la cele două bărci.

Datorită minciunii pe care am spus-o, nava a devenit suspectă și în felul acesta a fost oprită în largul marii de către o nava militară italiană Guardia di Finanza Palermo, la 170 mile distanță de portul Catania Sicilia, ocazie cu care, în urmă controlului efectuat, s-au găsit acele pachete suspecte și am aflat și eu că era vorba de droguri. Nava a fost dusă în portul Catania și întregul echipaj arestat.

De atunci și până în prezent, nu am fost anchetat în mod serios cu toate că am insistat și am făcut în scris nenumărate cereri la magistratură și procuratură.  Am fost încarcerat în închisoare la Piazza Lanza din Catania Sicilia unde am fost închis 7 luni până pe dată de 23 Decembrie 2018 când am fost transferat la închisoarea Luigi Bodenza orașul Enna din Sicilia. Mi s-a interzis să vorbesc cu oricine altcineva, dar în penitenciar am fost agresat psihic și fizic de către gardieni, în mai multe rânduri, în 9 aprilie 2019, 11 iunie 2019 și 25 iunie 2019. Eu am făcut nenumărate cereri către procurorul de caz să mă investigheze și să îi spun ceea ce știu, dar nu am fost niciodată chemat la procuratura pentru a spune și ceea ce eu am de spus”.

Calvarul marinarului român nu s-a oprit aici. “În penitenciar am fost supus la agresiuni psihice și fizice până pe dată de 23 iulie 2019 când familia mea a reușit să obțină aprobarea justiției să continui arestul la un domiciliu din Catania, via D'Amico no 72 la care mă aflu și în prezent, unde am închiriat o camera pe cheltuiala proprie. Nu s-a ținut cont de etatea mea și nici de starea mea precară de sănătate astfel că, după ieșirea din carceră datorită durerilor abdominale, cauzate de tot felul de agresiuni ce mi-au fost administrate, pe dată de 04 august am ajuns de urgență, cu ambulanța, la Spitalul Garibaldi din Catania unde s-a hotărât că este necesar să mi se facă o intervenție chirurgicală de hernie ombilicală avansată, ca urmare a unei operații precedente de ulcer perforat și peritonită”, spune comandantul explicând că nici acum nu a fost chemat pentru o intervenție, având dureri mari în continuare, cu pericol crescut de a face ocluzie intestinală

In justiție s-au efectuat o serie întreagă de audiențe judiciare la Tribunalul din Catania unde ar trebui să se țină procesul, dar toate înfățișările ar fi fost amânate, ultima, din 29 octombrie, fiind a zecea, din fel și fel de motive.  “Sunt extenuat fizic și moral. Va rog ajutați-mă și va rog faceți ceva în numele adevărului.  NU SUNT VINOVAT CU ABSOLUT NIMIC ȘI AM FOST TOT TIMPUL VICTIMA CELORLALȚI MEMBRI DIN ECHIPAJ. Vă rog, cu tot respectul, să mă ajutați pentru că sunt un om disperat și nevinovat care stă fără nicio justificare în arest la domiciliu în Italia, fără să se înceapă un proces în instanță. Sunt bătrân și bolnav și fără un ajutor din partea statului român voi fi o victima sigură”, își încheie comandantul Adrian Florin Tănase scrisoarea către autoritățile române.

Scrisoarea a fost trimisă și Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) care la rândul lui o va retransmite acelorași autorități, în semn de solidaritate cu marinarul român. “Se întâmplă lucruri incredibile. Oameni nevinovați, victime ale unor traficanți devin apoi și victime ale organelor de justiție. De incriminarea navigatorilor nu am auzit de ieri sau de azi. Este deja un fenomen și este cât se poate de periculos, dar când navigatorii sunt pe cont propriu, acesta devine un dezastru” a comentat liderul SLN Adrian Mihălcioiu.

“Au mai fost și alții dar cazul comandantului Tănase Adrian Florin din zilele acestea este unul halucinant. Domnul comandant ne-a povestit lucruri de un impact emoțional extraordinar. În aceste momente noi încercăm să ajutăm, redactând câteva aspecte în apărarea sa, aspecte care vor fi înaintate magistraților, prin avocat, și care sunt în conformitate cu cele povestite și întâmplate, în speranța că judecătorii din Italia vor ține cont de acestea. Activitatea pe mare este una tehnică și nu este mereu înțeleasă așa cum trebuie de către cei de la uscat, de aceea trebuie explicitată în termenii corecți, iar noi asta vom face către organele de anchetă din Catania”, a data asigurări, Mihălcioiu. (Foto Adrian Florin Tănase)

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News