Mesaj sfâșietor din „camionul morții”. „Îmi pare rău, tată și mamă”
- Mihaela Dan
- 26 octombrie 2019, 15:27
Una dintre victimele „camionul morţii” din Essex a trimis un mesaj cutremurător către familia sa înainte să moară.
Nguyen Thi Phong și Pham Van Thin trăiesc modest în Nghen, un oraș din provincia Ha Tinh din Vietnam. Nu au venituri mari, câştigă aproximativ 400 de dolari pe lună, dar au reușit să să strângă bani pentru a îi cumpăra lui Pham Thi Tra My (fiica lor) ceea ce ei credeau că este biletul pentru un trai mai bun.
Călătoria s-a încheiat însă tragic. Se crede că Pham Thi Tra My se numără printre cele 39 de persoane găsite moarte în „camionul morţii”.
Tânăra le-a trimis un mesaj părinţilor marţi noapte. „Îmi pare rău, tată și mamă. Călătoria nu a avut succes. Mamă, vă iubesc pe tine şi pe tata. Mor pentru că nu pot respira. Îmi pare atât de rău, mamă”, a scris tânăra de 26 de ani.
Cadavrele au fost descoperite circa trei ore mai târziu în parcul industrial Waterglade, în oraşul Grays.
Nu s-a confirmat încă faptul că Pham Thi Tra My a fost una dintre victimele de pe camion, dar familia ei se teme că fata lor era acolo.
Într-un interviu acordat CNN, Pham Van Thin a declarat copleşit de durere că a fost grav afectat după primirea mesajului.
„Am pierdut atât persoana iubită, cât și banii”, a spus Pham, care a povestit că nu a primit nicio informaţie de la contrabandişti cum urma să fie făcut transportul spre Marea Britanie.
„Contrabandiștii au spus că acesta este un traseu ... sigur, că oamenii vor merge cu avionul, cu mașina ... dacă aș fi știut că va merge pe această rută, nu aș fi lăsat-o să plece”, a spus Pham, scrie Digi24.