Iohannis și Dăncilă, umiliți "la pachet". Paleologu: "Mi se pare deplorabil!"

Iohannis și Dăncilă, umiliți "la pachet". Paleologu: "Mi se pare deplorabil!"

Theodor Paleologu a sărbătorit căderea Guvernului Dăncilă cu mare fast. Candidatul la prezidențiale a desfăcut șampania cu acest prilej. 

Candidatul din partea PMP a vorbit vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița cum a celebrat înfrângerea Guvernului Dăncilă.

"Asta a fost, în sfârșit, o moțiune pe bune. Vă spun drept, eu m-am bucurat, am băut șampanie când am văzut că a căzut Guvernul Dăncilă. Cum să nu te bucuri că s-a terminat ceva rușinos de-a dreptul, în istoria României? Dar, pe de altă parte, mi se pare deplorabil ca o campanie pentru prezidențiale să fie bruiată de o asemenea criză politică, pentru că noi ar trebui să vorbim despre proiecte pe următorii 5 ani, poate chiar pe următorii 20 de ani", a declarat candidatul PMP.

Theodor Paleologu: "Iohannis a făcut în sfârșit ceva"

Theodor Paleologu a profitat de prilej și l-a ironizat și pe Klaus Iohannis, pe care-l acuză de neimplicare și despre care, spune totodată că este vinovat pentru instalarea Guvernului Dăncilă.

"Stiți care este chestia? În sfârșit a făcut ceva domnul președinte Iohannis. În 5 ani de zile nu poți să spui că a făcut ceva. Ei, a făcut în sfârșit ceva, a reușit răsturnarea Guvernului Dăncilă. Că a reușit el sau de fapt a reușit Orban, asta este altă chestiune. Domnul Iohannis a fost întotdeauna foarte bun în a-și asuma reușitele altora (...). Este acel lucru bine făcut pe care ni-l promitea în 2014, că altceva bine făcut nu cred că se poate menționa. (...) Păi cine a numit-o pe doamna Dăncilă pentru confortul lui? Președintele Iohannis", a declarat Paleologu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News