FLORIN CIORNEI: Iliescu, greu de ucis

FLORIN CIORNEI: Iliescu, greu de ucis

Florin Ciornei: "Ion Iliescu nu poate fi clintit din PSD."

Si nici nu vrea sa plece. Frica de scindare, de procentele electorale pe care le-ar putea pierde prin eliminarea lui Iliescu, este mult prea raspandita printre pesedisti ca sa faca gesturi radicale. Si nici nu au interesul.

Puterea in PSD este mult prea fragmentata. Liderii de filiale, dintre care cei mai multi sunt vechi baroni locali, si-au impartit partidul pe bucatele peste care domnesc. Acestora le convine de minune ca la „centru” sa persiste o autoritate slaba si fragmentata. Le convine sa existe si Geoana, si Iliescu, si Hrebenciuc, si Rus, si Diaconescu, si Nastase. Cu alte cuvinte, ca in locul unui lider cu autoritate sa fie o suma de indivizi care se urasc, isi dau la gioale, se pandesc unii pe altii, pe scurt, sunt rivali.

Pentru ca preocuparea liderilor centrali de a-si pazi scaunele, de a se lupta intre ei face ca liderii judeteni sa nu fie tinuti sub observatie, sa nu fie luati la puricat. In plus, ajutorul lor este intotdeauna cautat ba de unul, ba de altul din liderii centrali rivali.

Luptele pentru putere ale liderilor de la centru se bazeaza intotdeauna pe forta baronilor locali. Ca sa-i tina piept lui Nastase, Geoana se foloseste de Vanghelie.

Ca Geoana sa nu devina prea puternic, Vanghelie sare de partea lui Iliescu. Asemenea lui Vanghelie actioneaza majoritatea liderilor de filiale ai PSD. Din cauza acestei situatii, lupta pentru putere in PSD nu pare sa aiba vreun sfarsit.

Ne puteți urmări și pe Google News