«Draga Dumnezeu, Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, cainelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiindca pana acum n-am avut timp din pricina scolii».
Micutul are leucemie si doar cateva zile de trait. Se intampla in «Oscar si Tanti Roz», o carte semnata de Eric-Emmanuel Schmitt. Va marturisesc abrupt ca e cel mai simplu si mai frumos text despre moarte din cate mi-a fost dat sa citesc. A aparut la Humanitas, pe «Raftul Denisei». Face parte din «Ciclul Invizibilului», alaturi de «Milarepa», «Domnul Ibrahim si florile din Coran» si «Copilul lui Noe».
Oscar, poreclit si «Cap de ou», accepta propunerea unei infirmere batrane, Tanti Roz, de a trai in fiecare zi cate zece ani. Se simte adolescent, se indragosteste, tradeaza, trece prin «criza mijlocie», se teme de batranete. Ii scrie in fiecare seara lui Dumnezeu, cu o naturalete care iti aduce in gat noduri mari, precum ale cravatelor frantuzesti. Desi tema predispune la depresii, nu e nimic patetic in scriitura lui Schmitt. Totul curge atat de firesc, atat de simplu, ca un haiku, incat atunci cand Tanti Roz ne anunta ca «baietelul a murit» simti ca s-a tras un fermoar care a inchis toate tainele lumii.
«Numai Dumnezeu are voie sa ma trezeasca», scria pe pancarta pe care Oscar a arborat-o la capataiul patului inainte «sa plece». E «o poveste frumoasa pana la lacrimi, un miracol ascuns intre dupa coperte», spune Stern. Fals. E o poveste cu mult dincolo de lacrimi, infipta in inima lucrurilor care conteaza. E o poveste care se tatueaza pe suflet, ca o cicatrice calda. «Oscar si Tanti Roz» e ca un zvacnet de lumina in intuneric.
Cititi acest volum de doar 103 pagini. Daca «nu-l veti da mai departe», nu-mi ramane decat sa va spun - ca in «mass»-urile despre drame care circula pe Yahoo!Messenger - : «Inseamna ca nu aveti suflet».
CV de scriitor
Un cavaler al literelor
> Romancier, dramaturg, doctor in filosofie, Eric-Emmanuel Schmitt (nascut in 1960, la Lyon) este unul dintre cei mai vanduti scriitori francezi ai ultimilor ani.
> Romanele care l-au facut celebru: „Secta egoistilor” (1994), „Evanghelia dupa Pilat” (2000) si „Partea celuilalt” (2001).
> Schmitt este autorul piesei „Vizitatorul” (1993), pentru care a primit trei Premii Moliere. Francezului i-au fost decernate peste 20 de premii si distinctii literare, iar in 2000 a primit titlul de Cavaler al Artelor si Literelor.
> Ultima carte publicata: „Odette Toulemonde si alte povestiri” (2006)
> Volumul are 103 pagini, pret 12,4 lei.