Tata Steel investeste in Marea Britanie

Tata Steel investeste in Marea Britanie

Producatorul indian de otel Tata Steel, una dintre companiile interesate de preluarea Daewoo Automobile Craiova, si-a anuntat deja primele investitii in compania londoneza Corus.

Dupa ce saptamana trecuta au reusit sa puna mana pe producatorul anglo-olandez, in urma unei licitatii castigate la mustata, oficialii Tata intentioneaza sa foloseasca Corus  pentru a-si marca prezenta in industria de automobile din Marea Britanie. 

„Planul nostru este sa facem operatiunile din Marea Britanie mult mai profitabile”, a declarat presedintele Tata Steel, Ratan Tata. Potrivit „Financial Times”, Tata a platit 6,7 miliarde de lire pentru Corus. Pretul de 608 lire pentru o actiune a depasit oferta Brazil Companhia Siderurgica Nacional cu 5 lire pe actiune si a fost cu 33,6%  mai mare decat oferta initiala.

Mai mult, oficialii grupului indian au declarat ca nu pot oferi in acest moment garantii in ceea ce priveste mentinerea unor locuri de munca din cadrul companiei anglo-olandeze. „As spune ca nu suntem o companie care sa se uite intai la locurile de munca”, a precizat Ratan Tata.

Ingrijorare

Probleme la Daewoo

Oficialii romani care se ocupa de privatizarea Daewoo Automobile nu sunt optimisti in privinta procesului de vanzare a companiei. „Situatia de acolo este foarte incalcita si complicata. Exista si interesul investitorilor, sunt unele probleme cu modul de distributie al actiunilor, au aparut si problemele datoriilor”, a declarat ministrul transporturilor, Radu Berceanu.

Acesta a precizat ca uzina de la Craiova trebuie sa-si rezolve problemele inainte de a fi scoasa la privatizare. Pana in prezent, General Motors, Ford, Tata si Chery Automobile s-au declarat interesate de preluarea uzinei.

Ne puteți urmări și pe Google News