România joacă „la ce pică“ în grupa de şoc

România joacă „la ce pică“ în grupa de şoc

Mircea Sandu, preşedintele FRF, a declarat ieri, pentru EVZ, că a acceptat cererea selecţionerului, astfel că tricolorii nu vor avea obiectiv la Euro 2008.

Pentru angajaţii Federaţiei Române de Fotbal, sigur este doar că echipa naţională s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008. Restul e în ceaţă. La anul, tricolorii vor porni la drum spre Elveţia fără un obiectiv bine stabilit, situaţie de incertitudine special cerută şi întreţinută de selecţionerul Victor Piţurcă. „N-ar fi bine să avem un obiectiv la Euro, fiindcă revenim după o lungă perioadă de absenţă la un turneu final. Putem câştiga titlul european, dar la fel de bine putem pierde toate meciurile“, s-a „fofilat“, recent, selecţionerul, obişnuit cu fuga de răspundere. Federalii au anunţat ieri că îi vor face pe plac lui Piţi, astfel că antrenorul, jucătorii, dar şi conducerea FRF se pot întoarce liniştiţi din Austria şi Elveţia cu tolba plină de goluri, fără teama că li s-ar putea atârna vreun bolovan de gât. La Euro 2008, România face parte din Grupa C, supranumită „de şoc“, alături de Olanda, Italia şi Franţa. Comitetul Executiv al FRF a aprobat, în şedinţa de ieri (ultima din acest an), cuantumul primelor care urmează să fie încasate de tricolori de pe urma calificării la Euro. „Cea mai mare primă va fi de 110.000 de euro şi va fi încasată de jucătorii care au evoluat în peste 75 la sută din minutele preliminariilor. Cea mai mică primă va fi de 5.000 de euro“, a anunţat ieri preşedintele FRF Mircea Sandu. După ce a picat „amicalul“ cu Franţa, federaţia vrea să perfecteze, pentru luna martie a anului viitor, o partidă de pregătire în compania Suediei (n.r. - coşmarul tricolorilor de la Cupa Mondială din 1994).

PRESIUNI Ionuţ Lupescu renunţă la delegări La sfârşit de an, Mircea Sandu a trecut pe ştatul de plată prime pentru „porcul de Crăciun“ destinat angajaţilor, dar a şi alocat sume de bani pentru câteva dintre fostele glorii din fotbalului românesc (Emerich Dembrovschi, Flavius Domide, Angelo Niculescu, Nelu Nunweiller, Mircea Angelescu), care se zbat în sărăcie. FRF a făcut donaţii şi către două instituţii: Spitalul de Urgenţă şi Asociaţia Nevăzătorilor. Tot ieri, Comitetul Executiv a lansat către LPF o propunere interesantă. Conform acesteia, după terminarea meciurilor din Liga I, jucătorii echipei învinse ar urma să se alinieze în dreptul intrării pe tunelul de acces la vestiare şi îi vor aplauda pe învingători! La şedinţa Comitetului Executiv, Sandu a dat nas în nas cu cei care se plâng etapă de etapă de arbitraje şi acuză că se dau şpăgi de sute de mii de euro la „fluieraşi“. Conducătorii din Liga I au fost însă mieluşei. Dinamovistul Cristi Borcea, care nu ratează nicio ocazie să se vaite, a cerut acum ca „fluieraşii“ care greşesc fără intenţie să fie iertaţi, nu suspendaţi! Sandu a dezvăluit că Lupescu va renunţa din vară să-i mai delege pe arbitri. „Nu s-a mai vorbit, aşa cum se făcea în trecut, despre perechi de arbitri şi observatori! Acum se greşeşte foarte puţin voit!“, a conchis Sandu. NAŞUL OPTIMIST „Facem patru puncte în grupă“

Mircea Sandu a dat ieri raportul în faţa Comitetului Executiv al FRF pentru eşecurile şi succesele federaţiei în 2007, apoi a parat întrebările jurnaliştilor. Naşu’ a fost, ca de obicei, alunecos. L-a băgat „la înaintare“ pe „prinţişorul“ Lupescu, iar el a luat drept scut realizările naţionalei. EVZ: Domnule preşedinte, s-a discutat, la nivel de federaţie, despre vreun obiectiv al naţionalei la Euro? Mircea Sandu: Nu. Înseamnă că nu vom avea nicio ţintă dinainte stabilită? Vom juca „după ureche“? Jucăm după ureche (râde). Ce obiectiv să avem? Nu stabilim nimic. Ar fi senzaţional să trecem de grupe. Eu cred că putem face patru puncte în cele trei partide din faza grupelor. Vom face parte dintr-o grupă mai mult decât frumoasă. Niciodată nu te poţi întâlni în preliminarii, în acelaşi timp, cu Olanda, Franţa şi Italia. Veţi participa la negocierile pentru prelungirea contractului dintre Victor Piţurcă şi federaţie? Nu. Asta intră în atribuţiunile lui Ionuţ Lupescu. Să-l mai înjuraţi şi pe el! (râde). Lupescu se ocupă de angajă rile de personal şi de demiterile de la federaţie. De la preşedinte în jos, vreau să spun...

Când vor încasa jucătorii primele pentru calificarea la Euro? După ce vor veni banii de la UEFA. Vom primi 7,5 milioane de euro, dintre care 20 la sută va fi oprit de statul elveţian, sub formă de impozit, iar din ce rămâne, jumătate din sumă va merge la jucători, ca prime pentru îndeplinirea obiectivului, 11 la sută le va reveni angajaţilor FRF, iar 39 la sută va ajunge în conturile FRF. Ce veţi face cu banii opriţi la federaţie? Cu două milioane de euro, la anul vrem să cumpărăm diverse imobile. Ele vor rămâne în patrimoniul federaţiei şi vor scoate profit din închiriere. Pentru la anul, bugetul federaţiei va fi de 12 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News