Gheorghe Ionescu, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a statului african, a povestit experienţa şocantă pe care o trăieşte în Brazzaville.
După ce a fost antrenorul naţionalei feminine a României al fetelor de la Oltchim Râmnicu- Vâlcea şi al băieţilor de la Steaua, Gheorghe Ionescu a semnat, în octombrie 2005, un contract cu reprezentativa feminină a statului Congo. Deşi africanii sunt încă departe de lumea civilizată, Ionescu a reuşit să califice echipa sa la Campionatul Mondial din Franţa, unde, după două victorii istorice - cu Japonia şi Kazahstan -, s-a clasat pe locul 17. În spatele performanţ ei se ascunde însă o experienţă de viaţă inedită, demnă de o ecranizare. „Sechestraţi“ în hotel „Dom’le, experienţa pe care o trăiesc la Brazzaville de mai bine de doi ani e unică! N-am câştigat niciodată atâţia bani câţi câştig în Congo, dar nicăieri nu cred că e mai greu. Mai stau câteva luni, până după Campionatele Africii, şi îmi iau tălpăşiţa“, îşi începe Gigi Ionescu povestea. Luni-seară, „Gigi Balamuc“, aşa cum îi spun prietenii lui Ionescu, a sosit la Dijon, împreună cu jucătoarele congoleze, pentru a încuraja reprezentativa României în ultimul meci din grupa principală. „Rămân cu echipa în cantonament, la Dijon, până vine preşedintele federaţiei de handbal din Congo, să plătească hotelul. Dacă nu vine, nu ne dau ăştia drumul, ne sechestrează. Dar mie îmi convine. E mai bine aici decât în Congo“, spune antrenorul român, care cântăreşte aproape 130 de kilograme. „Mundele“ a avut malarie şi râie Contactul cu lumea africană a fost şocant: „Primul salariu l-am luat după şapte luni. Asta până am înţeles eu că acolo totul merge cu şpagă, capitol la care noi, românii, suntem mici copii. I-am băgat ceva «material» unuia de la minister, să-mi semneze contractul, şi s-a rezolvat. Dacă mă duc la piaţă, ţipă toţi după mine «Coach, Coach!» (n.r. - antrenor). Nenorociţii! Mie îmi vând de trei ori mai scump, fiindcă sunt alb. Stau cu soţia la «puşcărie», adică un bloc vizavi de care e o şatră de zairezi care umblă numai în curu’ gol. Ca să am apă să mă spăl, trebuie să dau şpagă la administrator. Toţi mă ştiu de «Mundele», adică «Albul», în ingala, unul dintre cele 48 de dialecte. La ei, a fi alb echivalează cu a fi bogat“. Fiindcă a mai antrenat în Iugoslavia, Israel, Ungaria, Cipru şi Siria, Ionescu este învăţat cu viaţa printre străini. „Dom’le, dacă mai stau acolo, mă curăţ! Am avut şi râie, şi malarie până acum, dar am scăpat. Sunt tot felul de gângănii peste tot. Fiindcă îi e frică să iasă din casă, nevastă-mea mă obligă să joc toată ziua cărţi cu ea. Acolo şi apa e infestată! Vă zic eu, noroc că nu beau apă, că altfel eram «Alecu». Beau numai bere. În schimb, am mâncat de toate, de la broaşte ţestoase la crocodili. Mă mai delectez pescuind în Oceanul Atlantic. Odată, am prins 11 baracude de peste un metru“, face haz de necaz antrenorul. I-a fugit o jucătoare Să obţii performanţe sportive în Congo este o adevărată provocare. „În toată ţara au o singură sală de handbal. La echipa naţională, jucătoarele primesc echivalentul a un dolar pe zi, ca să aibă bani de autobuz. Atât! Dimineaţa, handbalistele mănâncă unt pe pâine, iar la prânz - ceva mai uşor. Seara se culcă, iar a doua zi e posibil să nu mai vină la antrenament dacă a plouat noaptea, fiindcă li se inundă casele“. În Franţa, naţionala africană condusă de Ionescu a obţinut primele victorii la un Campionat Mondial. „Înaintea meciului cu Kazahstan, un şef de la federaţia congoleză le tot spunea jucătoarelor să fie motivate. I-am zis: «Bă, ia bagă-le tu câte 100 de euro în buzunar, să vezi ce joacă!». Al dracu’, s-a făcut că nu înţelege. Aşa că le-am promis eu câte o sută de euro dacă bat. Şi au bătut. Acum, eu n-aveam atâţia bani, aşa că le-am dat doar câte 50 de euro. Au sărit pe mine, să mă pupe de fericire! Din păcate, la ultimul meci mi-a dispărut o jucătoare, una dintre portăriţe. Am căutat-o cu poliţia, dar a fugit şi nu s-a mai întors. Cred că a rămas pe la rudele ei, în Franţa“, încheie Gigi Ionescu. BOLNAV Gaţu a părăsit de urgenţă Franţa Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a fost nevoit să părăsească Franţa de urgenţă ieri, la prânz, din cauza durerilor insuportabile cauzate de o spondiloză. Şeful federaţiei, care însoţea echipa naţională feminină la Campionatul Mondial, se simţea rău de câteva zile. Luni seară, durerile s-au agravat, el nemaiputând să-şi mişte decât cu greu mâna stângă. Deşi venise în Franţa cu maşina personală, fiindcă îi este teamă să zboare cu avionul, Gaţu nu s-a mai simţit în stare să conducă. El a cerut sprijinul unui bun prieten, Dieter Christian, fost coleg la Steaua şi la echipa naţională, care în prezent locuieşte la Nürnberg (Germania). Christian a sosit ieri-dimineaţă la Dijon, cu automobilul, şi l-a luat pe Gaţu în Germania. Preşedintele FR Handbal se va interna, pentru investigaţii medicale, la o clinică din Nürnberg. „Sper ca fetele să ajungă în finală“, a îngăimat Gaţu, cu lacrimi în ochi, la plecare. Echipa României va pleca azi spre Paris, unde va juca fazele finale. Şansele ca Gaţu să revină alături de echipă sunt infime.
Recomandările noastre
