Bulgaria doreşte să găzduiască, în viitorul apropiat, o etapă din calendarul Formulei Unu, a anunţat Federaţia Bulgară de Sporturi cu Motor (BMF), scrie Reuters.
"Va fi foarte greu, dar cred că vom reuşi", a spus preşedintele BMF, Bogdan Nikolov pentru publicaţia "24 Chasa".
Nikolov a precizat că va prezenta un plan şi o cerere Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) în 15 decembrie şi va fi discutată, ziua următoare, cu directorul Formulei Unu, Bernie Ecclestone.
Conform planului, un circuit va fi construit în apropierea oraşului Plevna. Bulgaria vă găzdui o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri în 2010 şi speră să organizeze o rundă a Campionatului Mondial de motociclism MotoGP în 2011.
Recomandările noastre