Din nou la muncă, după concediul de maternitate

Din nou la muncă, după concediul de maternitate

Ca să se adapteze cât mai bine la întoarcerea la job, femeile care stau pentru o vreme acasă cu bebeluşii ar trebui să fie la curent cu noutăţile.

Pentru a vă face reintegrarea la serviciu cât mai uşoară, trebuie să păstraţi relaţii foarte bune măcar cu colegii din departament, pe toată perioada concediului de maternitate. La fel de important este să vă interesaţi de ceea ce se întâmplă la locul de muncă, în această perioadă, pentru a fi la curent cu toate schimbă rile şi noutăţile care se petrec la job în timpul concediului, recomandă specialiştii.

Altfel, revenirea la serviciu va fi extrem de grea şi reacomodarea la locul de muncă va necesita mult timp. „M-am simţit ca o începătoare“

„Acum trei luni, am revenit la muncă după ce am stat în concediu de maternitate un an şi şase luni. În acest timp, au plecat din companie foarte mulţi colegi şi au venit alţii noi în locul lor. Când am revenit la birou, m-am simţit ca la un nou job. A trebuit să mă împrietenesc cu persoanele noi şi să învăţăm să lucrăm împreună. Nu mai spun de activitatea în sine, care mi s-a părut mai grea decât la începutul carierei. Nu am lucrat deloc acasă în această perioadă şi, deşi am destulă vechime în domeniul IT, când am revenit, m-am simţit ca o începătoare“, spune Simona, angajata unei companii de IT din Constanţa.

Pentru a evita toate aceste neplăceri, este indicat ca din când în când să vă luaţi proiecte mai uşoare care pot fi rezolvate şi de acasă. „În acest mod, se poate îmbina statul cu copilul cu satisfacerea nevoilor personale şi nici nu vă veţi dezvăţa de munca de birou“, recomandă Cristiana Leviţchi, psihoterapeut al Cabinetului Sensart, din Capitală.

Psihologul le mai recomandă proaspetelor mămici ca atunci când reîncep munca să nu aibă o gândire negativă şi să nu existe în mintea lor idei precum „nu o să mă pot adapta“ ori „nu cred că o să-mi mai pot rezolva atribuţiile la fel ca înainte“.

„Este esenţial să aveţi o gândire pozitivă şi să încercaţi să vă readaptaţi la noile obiceiuri, încetul cu încetul. De asemenea, după naştere, faceţi-vă timp, când staţi cu copilul acasă, să citiţi şi cărţi de specialitate. Astfel, veţi putea să fiţi la punct cu schimbările intervenite, dar şi cu ultimele noutăţi, şi nu riscaţi să fiţi luată prin surprindere când veţi reveni la muncă. Dacă v-aţi distanţat în această perioadă cu totul de serviciu, când vă veţi relua activitatea vă veţi simţi ca un extraterestru“, atenţionează Cristiana Leviţchi.   Nu e cazul să sunaţi zilnic la serviciu

Specialiştii în resurse umane au şi ei câteva sfaturi pentru proaspetele mămici care vor să revină la job. „Trebuie să vă pregătiţi pentru a vă acomoda cu eventualele schimbări care pot interveni la serviciu în timpul cât aţi stat acasă. Mai mult, echipa poate să fie diferită ca şi componenţă decât cea care era înainte de concediu şi, ca urmare, va trebui să construiţi noi relaţii“, este de părere Camelia Buburuz, directorul de resurse umane al Hotelului JW Marriott. Este normal ca, atunci când staţi acasă cu copilul, serviciul să nu mai fie pe primul loc, însă o rupere totală de ceea ce făceaţi înainte vă va face rău, susţin specialiştii în carieră.

„Nu cred că trebuie să sunaţi în fiecare zi la birou şi să întrebaţi ce s-a întâmplat în acea zi, dar puteţi, în măsura timpului disponibil, să vă informaţi în legătură cu ce apare nou, fie din direcţia locului de muncă în sine, fie a informaţiilor generale legate de job. De exemplu: schimbarea legislaţiei, dacă postul tău are legătură cu Dreptul şi se bazează pe cunoştinţe din acest domeniu“, conchide Camelia Buburuz.

Cristiana Leviţchi, psiholog: "Dacă v-aţi distanţat în această perioadă cu totul de serviciu, când vă veţi relua activitatea vă veţi simţi ca un extraterestru." REACOMODARE RAPIDĂ   „Nu mi s-a părut dificilă revenirea la job“ Loredana I., angajată a unui site, s-a întors la serviciu acum o lună, după ce şi-a terminat concediul de maternitate. Nu i s-a părut deloc dificilă revenirea la job, chiar dacă a stat acasă doi ani. „În tot acest timp, am vorbit la telefon cu colegii din departamentul meu, cel puţin o dată pe săptămână. De asemenea, după prima jumătate de an, am început să mă şi întâlnesc cu ei. Acest lucru mi-a fost extrem de folositor, ajutândumă să fiu în pas cu toate schimbările care s-au petrecut în acest timp la locul de muncă. De exemplu, ni s-a schimbat programul în care lucram. În orele de somn ale copilului am învăţat să lucrez în noul program. Dacă m-aş fi întors la muncă fără să ştiu de această modificare, aş fi pierdut destul de mult timp ca să învăţ acest program“, povesteşte Loredana.

Ne puteți urmări și pe Google News