Primăria Capitalei cheltuieşte două milioane de euro pentru 4.000 de Moşi Crăciun, preparate culinare "lungi", spectacole, lumini şi artificii.
Bucureştiul lui „Moş Oprescu“ va fi o combinaţie între târg vienez şi bâlci. Va avea concerte, brazi împodobiţi în parcuri şi pieţe, lumini ornamentale, căsuţe din lemn în care se vor vinde produse de sezon, dar şi ambiţii de Cartea Recordurilor, gen cel mai lung cârnat din lume, cel mai lung tort şi cei mai mulţi Moşi Crăciun. Aşa va arăta Capitala începând de sâmbătă, 6 decembrie, până pe 4 ianuarie. Dacă nu plecaţi din oraş, vă puteţi bucura de sărbătorile pregătite de municipalitate, cu condiţia să nu vă enervaţi din cauza restricţiilor de circulaţie impuse în centru, tocmai pentru organizarea acestor evenimente.
Feeria debutează în seara de Moş Nicolae, când însuşi primarul va aprinde luminile de Crăciun pe mai multe bulevarde. Aproape 520.000 de beculeţe şi peste 168.000 de globuri luminoase se vor aprinde la ora 19.00. În următoarele zece minute vor exploda artificii deasupra Primăriei Capitalei.
După aprinderea luminilor, în Piaţa Unirii vor concerta Ovidiu Lipan Ţăndărică, începând cu 19.40, şi Loredana, de la 20.20. Tot aici s-au pregătit un brad de peste 16 metri, o sanie cu reni (împăiaţi), un târg culinar şi unul de dulciuri. Tot de Moş Nicolae, concertele se vor ţine lanţ în Parcul Tineretului, de la ora 11.00 până seara târziu, aducând pe scenă numeroase ansambluri vocale. Strada Edgar Quinet va găzdui Târgul meşteşugarilor şi al buchiniştilor.
Dulciuri, suveniruri şi muzică Cine n-are bani de brad anul ăsta se va putea bucura de cei cinci pomi de Crăciun împodobiţi de municipalitate în Piaţa Unirii, Parcul Tineretului, Parcul Herăstrău, la Academia Militară şi în Regie. În toate locurile amenajate pentru evenimentele din această lună, trecătorii vor fi îmbiaţi cu vin fiert, suveniruri, ceai şi alte bunătăţi, comercializate la cele 240 de căsuţe ce vor împânzi trotuarele.
În ceea ce priveşte programul muzical al lunii decembrie, polul distracţiei se va împărţi între Parcul Unirii şi Parcul Tineretului. Pe scenele amplasate aici se vor perinda peste 1.100 de copii din grupuri de colindători, coruri şi formaţii venite din toată ţara. Printre artiştii mobilizaţi pe scenele din Tineretului şi Unirii se numără Paula Selling, Analia Selis, Radu Ille, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Alexandra Ungureanu şi Crush, Ducu Bertzi, Andra, Nicola, Ştefan Hruşcă, Maria Răducanu, Narcisa Suciu şi Maria Radu. De asemenea, mai multe formaţii vor încinge atmosfera, printre care Proconsul, Bere Gratis, El Negro, Phoenix, Trupa Veche şi Direcţia 5.
Un Revelion de un milion de dolari
Ca să iasă în evidenţă cu ceva pe măsură, Bucureştiul va da Cărţii Recordurilor cel mai lung cârnat (2.250 de metri), făcut pe 27 decembrie, cel mai lung tort (140 de metri), degustat a doua zi, pe 28 decembrie, în Piaţa Constituţiei, şi cei mai mulţi Moşi Crăciun. Îi veţi întâlni pe 21 decembrie în tot oraşul, împărţind cadouri copiilor.
Festivităţile din luna decembrie au costat primăria aproximativ opt milioane de lei (cam două milioane de euro), bani proveniţi atât de la bugetul local, cât şi din sponsorizări, dintre care trei milioane de lei reprezintă doar costul Revelionului.
Primăria a anunţat că principalii sponsori ai evenimentelor sunt Coca-Cola (care va recruta Moşii Crăciun), firma Caroli (care va face cârnatul) şi firma McCann Erickson, care va sponsoriza tortul.