A început vaccinarea anticancer a fetiţelor de 10 ani

A început vaccinarea anticancer a fetiţelor de 10 ani

Trei eleve de clasa a IV-a din Capitală au fost imunizate ieri.

În toiul disputelor asupra eficienţei sau pericolului vaccinului anticancer, ieri au avut loc primele imunizări. În Capitală, la Şcoala 156, din 30 de părinţi care au fetiţe în clasa a IV-a, doar 12 au acceptat să li se facă acestora vaccinul. După o zi, doi părinţi s-au răzgândit. Pentru că trei fetiţe erau răcite, iar rudele celorlalte nu au putut fi de faţă, au mai fost vaccinate doar trei. În Neamţ, campania s-a încheiat deja: din 2.700 de fetiţe înscrise pe liste, doar 126 au fost ieri imunizate.

Cum în ţară există mai multe şcoli în care niciun părinte nu şi-a dat acceptul, iar în altele au fost de acord doar câţiva, Ministerul Sănătăţii s-a gândit să organizeze astăzi o întâlnire între medici specialişti şi asociaţiile părinţilor. Numai că acestea din urmă au cerut deja să se amâne vaccinarea.

„Fetele sunt bine“

„Au murit fete doar în America, nu şi la noi!“ este replica cu care se liniştesc două mame în faţa Şcolii nr. 156, din sectorul 6 al Capitalei, unde, ieri, a început vaccinarea. „Am o fetiţă în clasa a III-a, dar e bine că o vaccinează la anu’, pentru că mai am timp să aflu câte ceva!“, spune doamna Parascheva.   Pe holurile şcolii e linişte. Cristina, eleva de serviciu, este în clasa a IV-a şi aşteaptă să vină bunica ei ca să asiste când i se face injecţia. „Mama a zis să fac vaccinul! Fetele de la mine din clasă au zis că n-a durut şi au mai stat după aia 15 minute cu mâna întinsă“, spune, curajos, fetiţa şi se învârte pe lângă uşa cabinetului medical.

Doctoriţa Raluca Savu răsuflă uşurată că, la trei ore de la vaccin, niciuna dintre fete nu a prezentat reacţii adverse. „Trebuia să vaccinăm şase fete, dar trei au avut febră şi nu am riscat, chiar dacă în ordinul de la SANEPID spune că avem voie. De la Ministerul Educaţiei am primit doar un pliant, a trebuit să ne documentăm şi noi pe internet, ca şi părinţii. E normal să fii grijuliu când e vorba despre un vaccin atât de controversat“, spune dr. Savu, aflată încă „în gardă“.   Învăţătoarea Mihaela Geadău vine cu vestea aşteptată: „Fetele sunt bine. Am avut grijă ca părinţii să fie informaţi, dar nu poţi obliga pe nimeni. Eu, de exemplu, m-am imunizat, mi-am vaccinat şi fetiţa“, spune învăţătoarea.

La Neamţ, vaccinarea s-a dovedit a fi un eşec. Din 2.772 de eleve de clasa a IV-a au fost vaccinate doar 126, cei mai mulţi părinţi refuzând vaccinarea. Motivele invocate: boli de care suferă copiii, timpul prea scurt pentru luarea unei decizii, părinţi plecaţi peste hotare sau slaba mediatizare a campaniei.

Părinţii cer amânarea campaniei

De altfel, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi i-a solicitat ieri Ministrului Sănătăţii să decaleze vaccinarea fetiţelor ca să aibă timp să se informeze mai bine: „Părinţii sunt total lipsiţi de informare (sau chiar dezinformaţi). Inexistenţa campaniilor de informare lasă câmp liber oricăror interpretări - inclusiv celor privind posibila folosire a copiilor drept cobai. Informarea trebuie să se desfăşoare cu mult înainte de începerea imunizării“.   Pe de altă parte, mai mulţi pediatri renumiţi cred că vaccinarea ar trebui amânată. „Dacă se mai aşteaptă treipatru ani, vaccinul va trece proba timpului şi va prezenta mai multă siguranţă. Sunt prea puţine fetiţe care îşi încep viaţa sexuală de la 12 ani“, consideră profesorul Dumitru Orăşanu, de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“, din Bucureşti.   Un alt profesor renumit în pediatrie, Eugen Ciofu, este de părere că Ministerul Sănătăţii ar trebui să aştepte ca vaccinul să-şi dovedească mai clar efectele adverse. „Acum, lista acestora nu este completă“, consideră profesorul. În plus, medicii cred că micuţii suferă deja destul din cauza celorlalte 12 imunizări pe care le fac până la 14 ani.

TARDIV

Ministerul organizează campanii de informare

În încercarea de a-i convinge pe părinţi să-şi dea acceptul pentru vaccinarea copiilor, Ministerul Sănătăţii va organiza azi o întâlnire între specialişti în boli infecţioase, sănătate publică, oncologie, obstetrică-ginecologie şi reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi. Între timp, se înregistrează refuzuri pe bandă de la părinţi. La Şcoala Centrală din Câmpina, toţi părinţii au refuzat vaccinarea, ca şi în numeroase şcoli din Capitală. La Timiş, Autoritatea de Sănătate Publică se aşteaptă să primească înapoi aproape toate cele 2.858 de doze distribuite în şcoli. „Am vorbit şi cu alţi medici din şcoli, şi situaţia este clară: părinţii nu vor să li se vaccineze fetele. La «Carmen Sylva», un singur părinte a fost de acord cu vaccinarea, la alte şcoli niciunul. La noi, nicio fetiţă nu va fi vaccinată“, afirmă medicul Gabriela Militaru, de la Şcoala Generală nr. 22.

Ne puteți urmări și pe Google News