Bursele din Asia, la maximum

Bursele din Asia, la maximum

După anunţul rezultatelor alegerilor din SUA, toate Bursele asiatice au înregistrat creşteri spectaculoase, atingând cele mai ridicate valori din ultimele săptămâni.

Astfel, Bursa din Tokyo a încheiat cu un avans de 4,46%. Indicele Nikkei a urcat, la jumătatea şedinţei, cu 2,8%, stimulat de acţiunile Honda şi Mitsubishi.

La Seul, Bursa a crescut cu 3,71%, Shanghai - 4,22%, Sydney - 2,77%, Taipei -0,55%, Noua Zeelanda - 1,47% şi Bangkok - 2,90%.

Situaţia este favorabilă şi la Bursa din Hong Kong. Indicele Hang Seng a urcat 812,53 puncte, până la 15.196,87 puncte.

Acţiunile din sectorul bancar au urcat, investitorii cumpărând acţiuni pentru a profita de cotaţiile scăzute în urma crizei financiare. Preţul petrolulul a ajuns la 69,40 de dolari barilul şi este în scădere.

Nivel record şi la New York

Rezultatul alegerilor prezidenţialei din Statele Unite a indus învestitorilor încredere în piaţa bursieră.

Cei trei indici principali de pe Wall Street, Dow Jones, S&P 500 şi Nasdaq Composite, au avut cele mai ridicate niveluri de închidere de la 6 octombrie şi s-au plasat cu aproximativ 18% peste valorile din 27 octombrie, anunţă Reuters.

Indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 4,08%, la 1.005,75 puncte, depăşind pragul de 1.000 de puncte pentru prima dată din 13 octombrie.

De asemenea, Dow Jones a crescut, totodată, cu 3,28%, la 9.625,28, iar Nasdaq Composite a închis cu 3,12% peste valoarea de la finalul zilei precedente, la 1.780,12 puncte.

Dolarul s-a apreciat

În această dimineaţă, pe pieţele interbancare, dolarul a crescut semnificativ faţă de euro, după anunţul victoriei lui Obama.

Astfel, moneda americană s-a apreciat cu 0,7% în faţa coşului valutar, la 85.187 puncte.

Euro a atins un minimum de 1,2830 dolari, înainte de a reveni la 1,2868 dolari, în coborâre cu 0,9%.

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News