Canabis cultivat pe domeniu

Canabis cultivat pe domeniu

TIMIŞOARA. Patru tineri din Timişoara au fost reţinuţi, joi seara, de jandarmi, în timp ce recoltau canabis de pe o plantaţie aflată la 25 de kilometri de oraş, fost domeniu de vânătoare al lui Nicolae Ceauşescu.

„Ei au încercat să disimuleze canabisul, pe care l-au plantat în linie, să nu pară o plantaţie îngrijită. În schimb, rupeau sistematic frunzele, pentru ca seva acestuia să se strângă în muguri“, a spus comisarul Ştefan Negrilă, şeful BCCOA Timişoara. Din recoltă s-ar fi obţinut aproape 1,5 kilograme de canabis pentru consum. Trei dintre cultivatori sunt studenţi la facultăţi private de jurnalistică şi psihologie, iar al patrulea, inginer.

Ne puteți urmări și pe Google News