BICHIR: Oameni de care avem nevoie

BICHIR: Oameni de care avem nevoie

România e din ce în ce mai scârbită de politică, pare amorţită, inertă la mesajele demagogice ale samsarilor de voturi.

Cu excepţiile de rigoare, doar furia sau sărăcia îi mai împinge pe români să aibă reacţii în faţa fenomenului politic. Să înfrunte sfânta lehamite, să-şi înfrângă adversitatea faţă de nişte oameni care încep să devină în concepţia populară sinonimi cu nişte vârcolaci. Mai există însă oameni pe care-i doare de această ţară, care suferă când văd în ce hal am ajuns. Unul dintre aceştia este Vasile Chira, de 45 de ani, din Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor, doctor în filosofie şi profesor universitar, Vasile Chira a simţit că este de datoria lui să nu mai stea deoparte. Profesorul s-a hotărât să candideze independent pentru un loc de deputat în colegiul uninominal nr. 5, în judeţul Sibiu.

Principalul motiv pentru care filosoful şi dascălul doreşte să candideze este condiţia morală şi intelectuală deplorabilă a majorităţii politicienilor români. „Vreau să contrapun actualului tip de politician corupt, agramat, insensibil, autosuficient, un model inedit, şi anume cel al intelectualului dezinteresat de latura financiară“, susţine Vasile Chira. „Candidaţii tuturor partidelor au dat sume importante pentru a fi desemnaţi în colegiile uninominale sibiene, sume pe care vor face tot ce le va sta în putinţă să şi le recupereze din banii dumneavoastră, în cazul în care vor fi aleşi. Eu nu am nimic de recuperat, nu sunt dator decât dumneavoastră şi Bunului Dumnezeu (...) Partidele au nevoie de executanţi, de oameni impotenţi intelectual, incapabili să facă legi, dar bogaţi. Nu au nevoie de oameni creativi, au nevoie de capital financiar, nu de aur cenuşiu“, spune cel hotărât să se arunce în arenă.

Am citit cu mare atenţie programul lui Vasile Chira şi mi-a plăcut sinceritatea sa. Nu vine cu propuneri fistichii, cu soluţii „minune“, ci susţine că va readuce în Parlamentul României intransigenţa morală, modestia, spiritul creştin, exigenţa culturală şi academică. Poate de asta are nevoie această ţară, nu de gargară, programe şi comisii...

Candidatura lui Vasile Chira are şi o încărcătură simbolică. Teolog, acesta a înţeles să-şi asume un fel de sacerdoţiu public. Ca un creştin autentic, a cerut sfatul propriului vlădică, iar candidatura sa are susţinerea şi binecuvântarea ÎPS Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului. Vasile Chira vrea să regândim România şi vrea să fie primul politician de familie din România. Nefiind sibian, nu-l pot vota. Dar pot să-l asigur de întregul meu sprijin, pentru că doar cu astfel de oameni mai putem schimba ceva în România. Succes, domnule profesor!

Ne puteți urmări și pe Google News