RODICA CULCER: Alegerile, o mare farsă

RODICA CULCER: Alegerile, o mare farsă

Deşi asupra alegerilor legislative din toamnă ar trebui să planeze o imensă incertitudine până la 11 noiembrie, dată la care Curtea de Apel se va pronunţa asupra legalităţii hotărârii de guvern care stabileşte colegiile electorale, iată că partidele se pregătesc liniştite de alegeri, iar guvernului nici nu-i trece prin cap să modifice hotărârea cu pricina pentru a elimina elementele contestate.

Evident, oamenii politici contează pe faptul că niciun judecător nu-şi va asuma răspunderea amânării alegerilor, ceea ce înseamnă că în viziunea politicienilor, magistraţii noştri se supun exigenţelor puterii politice, nicidecum legii. Halal stat de drept! - putem exclama, fără consecinţe.

Nu putem proba presiunile care se fac asupra judecătorilor în culise, deşi le intuim, dar putem constata că împotriva plângerii PRM s-a declanşat o adevărată campanie politico-mediatică, potrivit căreia amânarea alegerilor ar fi o lovitură dată democraţiei şi bunăstării românilor (nu se ştie de ce); iar plângerea PRM ar fi doar expresia unei conspiraţii politice, din care ar face parte şi PDL, şi Traian Băsescu, pentru sabotarea votului uninominal. În ciuda echipei de zgomote care acreditează această interpretare a faptelor, logic este ca singurul deranjat de amânarea datei alegerilor să fie guvernul (şi implicit PNL), pentru că începe deja să nu mai aibă bani pentru pomeni şi nu are decât de pierdut dacă alegerile vor avea loc după o iarnă care va goli buzunarele alegătorilor.

Acest calcul politic nici nu este însă menţionat în dezbaterea publică şi, mai grav, nimeni nu discută dacă sesizarea PRM este întemeiată din punct de vedere legal.

De ce nu se discută aşadar despre substanţa hotărârii de guvern şi se insistă, în locul acestei discuţii, pe schimburile de invective dintre liderii politici? Evident pentru că guvernului şi liberalilor le convine să nu se discute despre fondul problemei şi să acrediteze ideea unei imense conspiraţii împotriva votului nominal.

Vom merge şi mai departe de toate aceste calcule lipsite de scrupule şi vom afirma că, dacă legea privind aşa-zisul uninominal şi hotărârea de guvern vor fi aplicate întocmai, alegătorii din numeroase colegii riscă să se trezească reprezentaţi de oameni pentru care nu au votat, din partide pe care poate le şi detestă. Potrivit simulărilor pe calculator, întrun colegiu mic câştigătorul majorităţii voturilor poate rămâne în afara parlamentului, dacă majoritatea obţinută este mai mică de o jumătate plus unu din voturi. Colegiul intră atunci la redistribuire şi are toate şansele să revină unui partid care abia a atins pragul de 5%, ceea ce înseamnă că toate colegiile aflate în astfel de situaţii vor fi reprezentate de candidaţi care nu a fost agreaţi de alegători. Asemenea situaţii - care vor fi mai numeroase decât ne imaginăm - anulează esenţa uninominalului, care constă în asigurarea unei legături directe între parlamentar şi alegătorii săi.   Nu este greu, deci, să ne dăm seama că alegerile programate pentru data de 30 noiembrie sunt de fapt o mare farsă pusă în scenă de guvern şi de partidele parlamentare împreună cu o bună parte a mass-media. Singura întrebare rămasă fără răspuns, deocamdată, este dacă judecătorii de la Curtea de Apel vor contribui şi ei la succesul acestei înşelătorii la scară naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News