Strănepotul poetului vorbeşte despre misterul unei iubiri scandaloase dintre Goga şi a doua lui soţie, dezvăluit în cartea "Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler".

Scriitorul Mircea Goga (60 de ani), numit şi „românul de la Sorbona“, unde predă de zece ani limba şi cultura română, este singurul strănepot care mai poartă numele marelui poet ardelean. Fiu al scriitorului Ioan Goga junior, dispărut prematur după ani grei de închisoare politică în anii ’50, pentru „vina“ de a fi fost din viţa poetului, Mircea Goga a cunoscut-o în mod direct pe a doua soţie a lui Octavian Goga, misterioasa Veturia.

Uluitoarea ei poveste de viaţă a devenit, peste jumătate de secol, subiectul unei cărţi de 700 de pagini, „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler“, editată de RAO. „Am scris povestea vieţii ei mai ales dintr-un profund sentiment justiţiar“, ne-a mărturisit autorul. „Acela că românii trebuie să înceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârşite de văduva lui“.

Subiect de scandal în epocă

În spatele tumultuoasei poveşti de iubire dintre Octavian şi Veturia Goga apar iţe complicate de uneltiri şi trădări de ţară. Povestea lor s-a înfiripat pe când aveau fiecare în jur de 40 de ani, ambii fiind căsătoriţi: Octavian Goga cu Hortensia Cosma, iar Veturia cu Lazăr Triteanu. În epocă, legătura lor a fost un subiect plin de savoare, spre deliciul presei de scandal. Mircea Goga afirmă că Veturia, fiind o femeie cerebrală şi, la 40 de ani, o „Julietă fanată“, ar fi prea simplu ca pasiunea subită a lui Octavian Goga să fie pusă doar pe seama acelei „crize de patruzeci de ani“.

Strănepotul crede că cei doi îndrăgostiţi au făcut în mod deliberat din iubirea lor un subiect „literar“: „Ceea ce avea menirea să lase despre cuplul lor - altfel, adulterin - imaginea marilor cupluri sacralizate de literatură, au fost cele trei caiete intitulate «Florile tăcerii», publicate de istoricul Gheorghe I. Bodea, în 1998, nimic altceva decât un exerciţiu de ficţiune destinat iluzionării posterităţii“, explică Mircea Goga. În aceste caiete, Goga însuşi îi mărturisea Veturiei că cea mai mare taină a vieţii sale a fost iubirea nesfârşită pentru ea.

A slujit Berlinul, din 1914

Unii publicişti vorbesc de un destin nedrept al Veturiei: după ce ar fi abandonat, ca soprană, o carieră artistică de excepţie, prin căsătoria cu Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat şi exilul voluntar la Ciucea, pentru a administra domeniul şi castelul cumpă rate de prima soţie a poetului ardelean.

Mircea Goga afirmă însă că neguroasa personalitate a Veturiei e specifică trădătorilor: „«Privighetoare a României» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la începutul secolului trecut, recrutată în 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbră a nazismului. Metamorfozată în «Privighetoarea lui Carol II», Eminenţa cenuş ie, egeria şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, către care «şi-a ciripit» propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol II, pe Mareşal, ca, de altfel, pe toţi cei din însuşi staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga.

„I-a grăbit moartea“

Omul politic Octavian Goga, ajuns, în mai multe rânduri, după Unirea din 1918, ministru al instrucţiunii şi cultelor, ministru al cultelor şi artelor, ministru de interne şi chiar prim-ministru, ar fi reprezentat un bun paravan pentru jocuri de influenţe şi spionaj: „Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth“, comentează strănepotul.

 În umbra unui om politic de anvergura lui Octavian Goga se puteau face şi desface multe în spaţiul mioritic, iar familia Goga le-a servit drept scut uman şi obiect de şantaj menit să neutralizeze orice reacţie din partea poetului.

„Refuzul categoric al lui Octavian Goga de a colabora, urmat de demisia din francmasonerie şi de decizia de a părăsi ţara pentru a se stabili definitiv în Elveţia i-au grăbit asasinarea“, explică strănepotul.

Octavian Goga s-a stins din viaţă la Ciucea, pe 7 mai 1938. Veturia a supravieţuit încă 41 de ani, până în iunie 1979. "Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth.", Mircea Goga, scriitor

MARTOR

Mircea Goga a strâns în carte mărturiile „aliaţilor“ şi „victimelor“ Veturiei. În tinereţe, a ars împreună cu ea documente

Nebuloasa poveste de dragoste dintre Octavian şi Veturia Goga pare peste timp un complicat şi amar subiect de roman de spionaj.

 La vremea vizitelor sale la castel, în anii ’60, Mircea Goga spune că sentimentele pe care le încerca erau la fel de tulburi: „Petreceam la Ciucea, în castel, weekendurile şi vacanţele, în compania Veturiei Goga, iar la Cluj, când o vizitam pe mătuşa mea, Eugenia Luca, îi împărtăşeam toate descinderile. Veturia Goga nu «mi-a destăinuit secrete» în mod direct. Esenţial în discuţiile cu ea era ceea ce «lăsa să-i scape» ori ceea ce făcea fără să conteste. În cartea mea despre ea nu eu sunt cel care relatează «teribilele-i secrete», ci aceia care au cunoscut-o în viaţă, aliaţi ori victime. Contactul meu direct cu documente «incriminatoare» se întâmpla când, la solicitarea ei, târziu în noapte şi în condiţii conspirative, ardeam împreună scrisori sau adrese oficiale“, povesteşte autorul. Castelană la Ciucea

Interesul „castelanei de la Ciucea“ pentru strănepotul poetului a crescut brusc la scurt timp după ce a încetat prigoana familiei Goga.

Tatăl lui Mircea Goga, fiul vărului primar al poetului, Ioan Goga senior, fusese luat copil de suflet de poet şi crescut de prima sa soţie, Hortensia Cosma.

„Pe tatăl meu, Veturia Goga l-a considerat ca fiind «al rivalei» şi i-a fost profund ostilă“, se destăinuie Mircea Goga. „La Ciucea, de pildă, familia de sânge a poetului nu era primită, iar tatăl meu cu atât mai puţin. Ciucea o considera domeniul ei personal, deşi fusese cumpărat de Octavian Goga înaintea căsătoriei cu Veturia, cu bani împrumutaţi de la Hortensia şi, prin însăşi voinţa ei, nemairestituiţi“ spune Mircea Goga.

„Era însuşi «baubaul» familiei“

La aproape 4 ani după reabilitarea, în 1957, a lui Octavian Goga, s-a stins şi tatăl lui Mircea Goga, după ani grei de puşcărie pentru vina de a fi fost descendent al poetului.

 „După decesul tatălui meu, cauzat de un cancer la stomac, provocat de tratamentul «preferenţial» aplicat lui în detenţie, interesul Veturiei Goga faţă de mine a crescut brusc. M-a invitat la Ciucea, iar eu, din curiozitate, m-am dus. S-o cunosc însemna o provocare irezistibilă. Era însuşi «baubaul» familiei“. La început am fost fascinat de personalitatea ei şi extrem de flatat de interesul şi de afecţiunea pe care mi le arăta. Treptat însă s-a limpezit în mintea şi în sufletul meu convingerea că reprezentam, ca unic băiat cu numele Goga ce eram, trofeul victoriei ei supreme asupra familiei Goga, cu care s-a aflat într-un război fără milă şi pe faţă, încă din 1921, de la căsătoria sa cu Octavian Goga: nora în casă a mamei poetului, Aurelia Goga, a fost şi a rămas Hortensia.“

Strănepotul recunoaşte însă că Veturia a reuşit uluitoarea performanţă de a fi fost „singura castelană care, într-un regim comunist, şi-a păstrat intacte toate privilegiile“.

MUZEU

Mausoleul iubirii, construit de Veturia

Conform dispoziţiei testamentare a lui Octavian Goga, corpul său a fost depus la Ciucea, iniţial într-un mormânt provizoriu unde a stat timp de 20 de ani (1938-1958), perioadă în care s-a realizat Mausoleul. Aici sunt înmormântaţi poetul şi soţia sa, Veturia Goga.

După moartea soţului ei, Veturia Goga i-a propus lui Constantin Brâncuşi realizarea Mausoleului, dar neavând răbdarea cerută de sculptor, monumentul a fost construit după planurile arhitectului G.M. Cantacuzino.

Mozaicul de Murano, care plachează, după desen, cavoul şi faţada, este strădania de zeci de ani a Veturiei Goga, care în 1966 a donat statului român toată proprietatea de la Ciucea, cu condiţia ca aici să se înfiinţeze un muzeu memorial cu numele poetului. Muzeul s-a deschis un an mai târziu, în 1967.

„ROMÂNUL DE LA SORBONA“. Mircea Goga e pasionat de istoria familiei sale Corespondenţă din Paris